18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiRaed Arafat: Petrecerile de după alegeri ar trebui interzise

Raed Arafat: Petrecerile de după alegeri ar trebui interzise

„La alegeri trebuie să fie respectate toate regulile, aţi văzut că sunt regulile foarte clare pentru toată perioada de campanie, pentru ziua de vot şi să insistăm ca după ziua de vot, la anunţarea rezultatelor, să nu existe niciun fel de sărbătoriri, ieşiri, contact fără mască. Exact asta am văzut la locale şi poate că acolo a avut un impact serios. Va trebui să le interzicem chiar în scris probabil ca să fim siguri ca acest lucru să nu se întâmple atunci. Chiar dacă şi la locale acest lucru nu era permis şi totuşi s-a întâmplat. Va trebuie să învăţăm populaţia că indiferent cât de bucuros eşti care este problema, la momentul respectiv să nu ajungi să transmiţi această boală peste tot în comunitate prin astfel de întruniri”, a explicat şeful DSU, la Antena 3.

De asemenea, a mai precizat că şi sărbătorile de iarnă trebuie adaptate acestei perioade. ”Ştiu că atunci din nou vom avea foarte mulţi oameni care vor să sărbătorească sărbătorile de iarnă ca şi cum nu ar fi fost virusul şi nu este nicio problemă. Din păcate, acest lucru va fi imposibil. Va trebui să ne adaptăm modul în care în acest an vom trece prin perioadele respective în speranţa că la anul să putem într-adevăr să revenim cât mai aproape de viaţa normală”, a explicat Arafat.

El a mai adăugat că până la primăvară sau chiar vara anului viitor „nu vom sta liniştiţi”, va trebui să învăţăm să trăim cu virusul respectând toate regulile. 

Cele mai citite

Violență politică în Germania: un eurodeputat social-democrat a fost grav rănit de persoane necunoscute

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania, a fost grav rănit de necunoscuţi în timp ce lipea afişe electorale,...

Două locuințe din localitatea Voroneț au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu a afectat, sâmbătă, în ajunul Paştelui, două locuinţe din localitatea Voroneţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, potrivit...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă