10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialRaport de inteligenta

Raport de inteligenta

Atacurile lansate, in ultima vreme, de presedintele Traian Basescu la adresa presei au dat apa la moara ciracilor sai din Alianta D.A. Constanta. De altfel, cei carora nu le cantam in struna abia au asteptat un astfel de exemplu individual si revolutionar din partea sefului statului, ca produs finit al aliantei amintite! Exista, insa, la Constanta, cativa penelisti si pedisti care i-au luat-o cu mult inainte domnului Basescu in materie de tras basca pe ochii presei. Ne-au umplut de aroganta si obraznicie chiar cei pe care i-am ajutat din rasputeri in campania electorala. Ne-au intors spatele in stil dutian, ca si cum nici n-am fi existat vreodata in viata lor! Nu-i vorba, au facut acelasi lucru si cu colaboratorii lor apropiati, ma refer la cei din interiorul partidelor pe care le reprezinta, care i-au purtat pe umeri pana la victoria finala. Unii dintre cei care au muncit din rasputeri in campania electorala s-au trezit, dupa un clasic model pedist, aruncati in strada, in calitate de simpli someri. Sigur, cum e cazul lui Mihai Petre, dupa sase luni s-a revenit la sentimente mai bune, dar gestul incalificabil de abandon ramane. Plin de ifose este si un domn parlamentar care face tot timpul mare caz de presupusele sale relatii cu Basescu. In orice imprejurare, cat de mica si de nesemnificativa ar fi ea, face trimitere la numele sefului statului, pe care-l foloseste cand pe post de cheie, cand pe post de… sperietoare, ceea ce nu este deloc in regula. Pentru ca nu-i inaltam ode in calitatea sa de reprezentant al Puterii, dumnealui ne trateaza cu un sictir profund si caracteristic conduitei sale. Mai mult decat atat, pentru ca se regaseste tot timpul in orice personaj negativ sau se simte cu musca pe caciula in cazul unor comentarii critice, merge cu para peste tot. Am mai spus lucrul asta: prea repede se basica noii exponenti ai Puterii si prea iute si-au luat-o in cap ca nimeni nu are voie sa-i atinga nici macar cu o floare. Acum, dupa ce au primit semnalul prezidential de persiflare a presei care incomodeaza, ne asteptam la noi si noi marlanii in teritoriu. Si pesedistii se credeau mai presus decat toata lumea, dar, culmea, nu erau atat de incrancenati si de razbunatori. Domnul Traian Basescu a uitat ca daca nu l-ar fi sprijinit o parte a presei inteligente, chiar de aici, de la Constanta, nu se stie care ar fi fost soarta dumnealui, inclusiv in ce priveste rezultatul alegerilor prezidentiale.

Cele mai citite

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...
Ultima oră
Pe aceeași temă