16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialPreturile la cazare explodeaza

Preturile la cazare explodeaza

Data de 1 iulie nu aduce numai leul greu, ci si marirea tarifelor la cazare, astfel ca cei care de-abia acum se pregatesc sa vina la mare trebuie sa aiba portofelele pline cu bani. La Mangalia, la categoria trei stele, camera dubla va costa 1,8 milioane lei, iar la doua stele, 1.490.000 lei. Preturi mai piperate vor trebui sa suporte turistii care doresc sa stea intr-un hotel de 4 stele, unde cea mai ieftina camera se poate ocupa contra sumei de 45 euro. Mai mult, cei care prefera confortul sporit se pot caza in apartamentul prezidential, care va valora 186 de euro, sau in cel de lux ce va costa 125 euro. In statiunea Saturn, la un hotel de trei stele camera dubla cu mic dejun inclus se poate ocupa platindu-se suma de 1,1 milioane lei, iar pentru single, 800.000 lei. Incaperile cu aer conditionat sunt mai scumpe, respectiv 1,3 milioane lei dubla, 1 milion lei single, iar 1,4 milioane lei apartamentul. La doua stele camera dubla va costa 940.000 lei, iar apartamentul 1,1 milioane lei. Si camerele hotelurilor de o stea vor fi mai pretioase, aici dubla costand 760.000 lei, iar apartamentul 1 milion de lei. Mai trebuie spus faptul ca in Saturn aceste tarife sunt valabile doar pana la data de 10 iulie, preturile urmand sa fie, din nou, majorate. La Neptun, la un hotel de 2 stele, in perioada 1-15 iulie, camera dubla va putea fi ocupata contra sumei de 800.000 lei, iar apartamentul contra sumei de 1,8 milioane lei. Ulterior, tarifele se vor majora, abia spre sfarsitul lunii august urmand sa devina accesibile. In statiunea Olimp, in perioada 1-10 iulie, o camera aflata la etaj intr-un hotel de 2 stele va costa 650.000 lei, iar la parter, 550.000 lei. Turistii care doresc sa se cazeze in unitati de trei stele vor achita pana la data de 17 iulie 2,7 milioane lei pentru o camera dubla, respectiv 2 milioane lei pentru single, toate aflate la etaj. Mai trebuie spus faptul ca si in aceasta zona turistica tarifele dilatate la cazare se vor mentine pana la data de 22 august.

Cele mai citite

De ce cantitate de lapte praf are nevoie un bebeluș pentru a se sătura

Hrănirea corectă a unui bebeluș este esențială pentru creșterea și dezvoltarea sănătoasă a acestuia. Unul dintre aspectele cheie ale nutriției infantile este asigurarea unei...

Georgia: Mii de manifestanți din nou în stradă contra unui proiect de lege controversat privind „ influența străină”

Mii de manifestanţi au ieşit în stradă miercuri seară în Georgia pentru a protesta contra proiectului de lege controversat privind ''influenţa străină'', adoptat în...

Kylian Mbappe, cel mai mare jucător din istoria PSG

Astăzi are loc cel de-al doilea meci din prima manșă a semifinalelor UEFA Champions League, Borussia Dortmund - PSG, de la ora 22:00 Julien Laurens...
Ultima oră
Pe aceeași temă