12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialPlaca memoriala

Placa memoriala

Ieri, la ora 11.00, la Complexul Monumental aflat in Piata Republicii din Mangalia au avut loc mai multe manifestari cu prilejul Zilei Eroilor si a Inaltarii Domnului organizate de primarie in colaborare cu garnizoana din localitate. La eveniment au participat cadre militare active si in rezerva, reprezentanti ai administratiei locale, ai partidelor politice, ONG-urilor, elevi si cadre didactice.
In deschidere, preotul Garnizoanei Mangalia, Traian Chircu, a oficiat o slujba religioasa urmata de alocutiunea rostita de catre primarul municipiului, Zanfir Iorgus, care a marcat insemnatatea dublei sarbatori. Cetatenii, aflati in numar foarte mare in centrul municipiului, au asistat la dezvelirea unei placi memoriale in cinstea a 57 de eroi cazuti la datorie in timpul celor doua razboaie mondiale. A urmat ceremonia de depunere de jerbe si coroane de flori la Complexul Monumental din piata.

Cele mai citite

Meci spectaculos între Jaqueline Cristian și cehoaica Barbora Krejcikova

Jaqueline Cristian, jucătoarea română de tenis, a obținut o victorie impresionantă în turneul WTA 1000 de la Madrid, asigurându-și un loc în runda a...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....
Ultima oră
Pe aceeași temă