20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialMarş de protest al taximetriştilor pe 18 noiembrie în capitală

Marş de protest al taximetriştilor pe 18 noiembrie în capitală

Circa 3.500 de taximetrişti vor organiza pe 18 noiembrie un marş de protest în Capitală. Protestul se va desfăşura între orele 11:00 şi 17:00, iar taximetriştii vor merge dinspre Sala Polivalentă până în Piaţa Victoriei, potrivit NewsIn.

Protestul a fost decis ca măsură împotriva dezinteresului general al Guvernului şi al Ministerului Sănătăţii faţă de problemele majore cu care se confruntă transportatorii autorizaşi (PFA), se arată în scrisoarea deschisă trimisă de taximetrişti premierului Emil Boc.

“În ultima perioadă v-au fost aduse la cunoştinţă pe cale oficială o parte din problemele grave cu care ne confruntăm şi v-am trimis solicitări oficiale pentru dialog dar, din păcate, la niciuna din adresele noastre nu am primit răspuns. Având în vedere manifestaţia din data de 18 noiembrie, vă rugăm să acceptaţi la discuţii o delegaţie a Asociaţiei noastre cu care să semnaţi ulterior un protocol clar care să cuprindă măsuri şi termene de punere în practică”, se mai arată în scrisoarea asociaţiei.

Taximetriştii se arată totodată profund dezamăgiţi de atitudinea “lipsită de transparenţă” a ministrului Atilla Cseke, pe care îl acuză că a adus Persoana Fizică Autorizată (PFA) în pragul disperării.

“(Atilla Cseke, n.r.) Doreşte de la aceştia plăţi retroactive pe ultimii cinci ani plus penalităţi, deşi nu a prestat pentru aceştia nicio activitate gratuit. Dorim echitate între Persoana Fizică Autorizată şi societăţile comerciale care atunci când angajează o persoană şi încheie contract de asigurări medicale în numele său nu este obligată să plătească retroactiv pe ultimii cinci ani asigurări medicale dacă acesta nu a avut un asemenea contract înainte de a se angaja”, spun taximetriştii în scrisoarea adresată primului-ministru.

Aceştia consideră că orice discuţie purtată cu actualul ministru al sănătăţii nu face decât să prelungească situaţia critică în care ei spun că se află. De asemenea, taximetriştii îl roagă pe premier să “aibă bunăvoinţa de a discuta personal” cu ei.

“Vă rugăm să ţineţi cont de faptul că la nivel naţional suntem aproximativ 30.000 de taximetrişti independenţi şi peste 500.000 de Persoane Fizice Autorizate care doresc să plătească asigurările de sănătate de la data semnării contractului de asigurări medicale, şi nu retroactiv pe ultimii cinci ani, cum prevede Legea 95/2006 art. 259 alin. 7 în momentul de faţă. Toate demersurile noastre au fost civilizate, au fost îndreptate către dialog deschis şi argumentate serios, însă modul în care am fost trataţi de către actualul ministru ne ridică mari semne de întrebare legate de politica Guvernului dvs. faţă de acest sector de activitate”, se încheie scrisoarea taximetriştilor, semnată de preşedintele ADTI, Viorel Radu.

Cele mai citite

VIDEO. Dana Budeanu îi atacă pe părinții lui Vlad Pascu: “Sunt cel puțin la fel de responsabili”

În cadrul emisiunii "Punctul Culminant" de la România TV, difuzată joi, Dana Budeanu a fost invitată să vorbească despre unele subiecte de actualitate extrem...

Datorie uriașă a Primăriei Capitalei la ELCEN. Nicușor Dan spune că a scos municipalitatea din faliment, dar s-au acumulat restanțe de un miliard

Compania Municipală Termoenergetica, instituție subordonată Primăriei Capitalei, a ajuns la o datorie uriașă către Electrocentrale București (ELCEN) a transmis furnizorul de agent termic, în...

CSA Steaua, campioană naţională la polo feminin

CSA Steaua Bucureşti a câştigat din punct de vedere matematic al şaptelea său titlu de campioană naţională la polo pe apă feminin, după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă