9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialDezertare in bloc din PSD Caras-Severin

Dezertare in bloc din PSD Caras-Severin

Filiala din Caras-Severin a Partidului Democrat s-a mai “imbogatit”, ieri, cu cinci primari care au plecat din PSD. Problema este cu atat mai grava cu cat aceasta se intampla la numai cateva zile dupa ce organizatia judeteana a fostului partid de guvernamant a mai pierdut alti sapte primari, un consilier judetean si doi viceprimari.
Prim-vicepresedintele filialei social-democratilor, Claudiu Pasare, il acuza atunci pe presedintele PD Caras-Severin, Sorin Frunzaverde, in acelasi timp si presedinte al Consiliului Judetean, ca se foloseste de banii publici pentru a-i constrange pe sefii administratiilor locale din unele comune sa treaca la democrati, in schimbul unor fonduri bugetare mai mari. Cei cinci edili care au parasit, ieri, PSD sunt Iancu Panduru, de la Mehadia, Traian Puscas, din comuna Maureni, Ilie Canea, din Lapusnicel, Gheorghe Coila, din Buchin, si Dorin Ecobici, de la Rusca Montana.
Liderii filialei principalului partid de Opozitie s-au declarat nemultumiti de modul in care colegii lor au plecat din partid. Toate acuzele si invinovatirile de aceste dezertari ei le-au pus in carca presedintelui PD.
“Sorin Frunzaverde demonstreaza foarte clar ca nu este de acord cu intentia presedintelui acestui partid, Emil Boc, de a introduce un proiect de lege privind stoparea migratiei politice, fenomen neagreat nici de “presedintele spiritual”, Traian Basescu”, a afirmat Pasare.
Potrivit acestuia, ciudat este faptul ca au fost primiti in randul democratilor si alesi ai Partidului Conservator, fapta ce trezeste nedumerire. “Partidul Conservator este sau nu la guvernare cu PD?!”, a mai spus prim-vicepresedintele organizatiei judetene a PSD.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă