10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecial"Dambovita Center", gata in 2015

“Dambovita Center”, gata in 2015

» Proiectul "Dambovita Center", care prevede construirea a zeci de imobile de locuinte si de birouri, a unui centru comercial de 132.000 mp, dar si a unui hotel si a unui cazino, a fost votat, ieri, de consilierii generali.

Planul urbanistic zonal (puz) privind construirea Complexului "Dambovita Center" a fost aprobat in cadrul unei sedinte condimentate cu proteste din partea societatii civile si cu acuze reciproce intre grupurile de consilieri. Proiectul a obtinut 28 de voturi "pentru", cu unul mai mult decat numarul necesar pentru a fi aprobat. Consilierii PSD si PNL au votat "impotriva", iar cei ai PDL, sustinatori ai proiectului, i-au acuzat pe liberali de duplicitate si campanie de imagine, invocand faptul ca proiectul a fost aprobat de Guvernul Tariceanu, in 2007. In sala de sedinte au fost insa prezenti si reprezentanti ai societatii civile, care s-au opus proiectului si au anuntat ca ataca in instanta decizia CGMB, actiune intreprinsa si de Primaria Sectorului 1. Proiectul "Dambovita Center" va fi realizat, in mai multe etape, pe o suprafata totala de peste 550.000 de metri patrati.

 

Mai intai, vor fi construite, pe 39.500 de metri patrati, spatii rezidentiale si de birouri. Apoi, un centru comercial de 132.000 de mp, un hotel si cazino pe 40.000 mp, iar in final un supermarket, pe o suprafata de 28.000 mp, plus o parcare cu circa 3.000 de locuri.

Mastodont de 34 de etaje si 155 metri inaltime
Proiectul prevede insa si realizarea, pe malul Dambovitei, a celei mai inalte cladiri din Bucuresti si din Romania. Este vorba de un imobil cu 34 de etaje si 155 metri inaltime, alaturi de alte doua turnuri, cu 26 si, respectiv, 30 etaje. Proiectul va fi realizat de Compania Plaza Centers, care detine 75 la suta din Dambovita Center. Statul are o participatie de 15 la suta, prin Compania Nationala de Investitii, iar restul este al Grupului turc "Kucuk". La sfarsitul lunii februarie, secretarul de stat din Ministerul Dezvoltarii, Ioan Andreica, a declarat ca primele cladiri ale proiectului ar putea fi date in folosinta in 2011-2012, iar intregul ansamblu, in 2015.

Comisia Tehnica de Urbanism si Amenajarea Teritoriului (CTUAT), numita de primarul Sorin Oprescu, a aprobat proiectul pe 12 noiembrie 2008. Arhitectii din Bucuresti considera insa ca Proiectul "Dambovita Center", prin suprafata construita prea mare, va crea o presiune greu de tolerat asupra terenului, perturband panza freatica. De asemenea, ansamblul va aduce si probleme mari legate de traficul in zona, deoarece numarul de parcari preconizat (4.500) este de trei ori mai mic decat cel necesar.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă