Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Mariana Gâju conduce de aproape 20 de ani Primăria Cumpăna

Primărița din Cumpăna și-a acordat singură prime

Curtea de Conturi a depistat o serie de ilegalități grave, de la furtul a sute de mii de lei din casieria primăriei până la neîncasarea taxelor de la anumiți agenți economici.

Cristian Hagi 0 comentarii

Actualizat: 03.04.2019 - 10:11

Curtea de Conturi Constanța a descoperit nereguli grave la Primăria Cumpăna din Constanța. Potrivit celui mai recent raport, intrat în posesia „României libere“, primărița de aici, Mariana Gâju, fost contabil la cooperativă, care conduce de 19 ani comuna, a acordat sporuri nelegal în valoare de 257.138 de lei. Motivul invocat: era nevoie de aceste sporuri ca să se alinieze la nivelul salariilor de bază acordate de primăriile de orașe și comune de pe raza județelor Constanța și Vrancea. Acest lucru se întâmpla în februarie 2017. Lucrurile nu s-au oprit aici. În decembrie 2017, în baza unui referat aprobat de primar, fără viza Controlului Financiar Preventiv (CFP), au mai fost acordate prime în valoare totală netă de 43.800 de lei pentru toți cei 73 de salariați ai primăriei (adică de 600 de lei pentru fiecare persoană). De aceste prime au beneficiat inclusiv primarul și viceprimarul.

Banii au fost luați, nelegal, de la biblioteci și cămine culturale. „Drepturile de natură salarială au fost acordate din titlul 67 «Biblioteci și cămine culturale», articol bugetar «Bunuri și servicii»”, se notează în raportul Curții de Conturi. S-a făcut acest lucru pentru că primăria nu avea destui bani în buget aprobat și rectificat. Prin această măsură au fost încălcate nu mai puțin de 12 articole de lege, de la Legea finanțelor publice, la cea privind contractul colectiv de muncă și Legea Cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

 

Au furat banii din casierie

O ilegalitate la fel de gravă constatată de inspectorii Curții de Conturi este faptul că s-au furat bani din casierie. Practic, banii ajungeau, numerar, în Primăria Cumpăna, dar nu mai erau depuși la casieria centrală. „S-a constatat că au existat zile în care încasările nu au fost depuse deloc la casieria centrală. Acest fapt a generat prejudicierea bugetului entității cu suma de 65.828 de lei, penalitățile de întârziere aferente, calculate până la data de 29 noiembrie 2018, fiind de 36.456 de lei”.

În plus, echipa de audit a mai descoperit că nu au fost depuse la casieria centrală 19 borderori de chitanțe emise în perioada 2015 – 2016. Atât acestea, cât și exemplarul doi al chitanțelor nu s-au mai găsit în arhiva Serviciului Financiar contabil, dar au fost descoperite de Curtea de Conturi din aplicația informatică privind impozitele și taxele locale. Suma sustrasă în cele 11 zile a fost de 121.516 lei, la care se adaugă penalități de 65.917 lei.

 

Operațiunea „anulați chitanțele”

De asemenea, Curtea de Conturi a constatat practicarea operațiunii de anulare de chitanțe, cu precădere reprezentând contravaloarea autorizațiilor de construire, care în urma verificării au fost identificate ca documente valide la dosarele reprezentând lucrările întocmite de serviciile din cadrul primăriei. „Suma totală sustrasă prin anularea chitanțelor ulterior eliberării acestora către contribuabili a fost de 63.423 delei, la care se adaugă penalități de întârziere calculate până la data de 29.11.2018 de 11.961 de lei”, se arată în raport.

 

Prejudiciu de 385.000 lei

Sumele furate din casierie sunt impresionante. „Valoarea totală a prejudiciului adus UATC Cumpăna de către casiera angajată în cadrul entității este de 385.005,16 lei, din care suma de 255.767,74 de lei reprezintă sume sustrase sin casieria entității, la care se adaugă penalități de întârziere calculate de echipa de audit în sumă totală de 129.237 lei”, se arată în raportul Curții de Conturi.

 

Lista ilegalităților continuă

Acestea nu sunt singurele nereguli grave. De fapt, prima abatere de la lege constatată este că pentru nicio plată efectuată de primărie nu s-au respectat ALOP (Angajarea, Lichidarea, Ordonanțarea și Plata Cheltuielilor), nu a fost exercitată viza CFP pe niciun document anexat la ordinele de plată, documentele justificative nu au viza de „certificat în privința realității și regularității”, iar viza pentru „Bun de plată” a fost aplicată de primar. De asemenea, s-a constatat că persoanei cu atribuții de CFP i-a fost stabilit un spor de 3.384 de lei în 2017, deși nu și-a exercitat atribuțiile în acest sens.

S-a mai constatat că Primăria Cumpăna nu a stabilit sau a stabilit eronat taxa de salubritate pentru 14.293 de persoane, că nu s-a întocmit proces verbal de recepție pentru 8 case care erau terminate, că pentru jumătate din eșantionul de clădiri verificate nu a fost calculat impozit pe clădire de la data expirării autorizației de construire.

De asemenea, pentru operatorul de transport Transevren SRL, care efectuează curse de autocare Constanța – Cumpăna, nu a fost stabilită și urmărită încasarea taxei pentru desfășurarea activității de transport călători pentru perioada 2016-2018. Prejudiciul este de peste 21.600 lei.În plus, primăria nu a înregistrat și virat către Fondul de Mediu obligațiile care îi reveneau, în valoare de 149.44 lei.

 

Mariana Gâju: „Se muncea 14 ore pe zi”

Primărița Mariana Gâju a explicat de ce a acordat bonusuri și prime, inclusiv ei și viceprimarului: salariile din Primăria Comunei Cumpăna erau mici. „Funcționarii publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului lucrează mai mult de opt ore pe zi, motiv pentru care am considerat că munca suplimentară prestată ar fi răsplătită prin aceste prime. Primele au fost acordate funcționarilor publici și aleșilor locali, în perioada în care salariile erau mici în comparație cu munca depusă și cu salariile altor categorii de bugetari. Munca efectuată s-a derulat pe parcursul a 12-14 ore pe zi pentru conceperea și implementarea acestor proiecte, atât de către funcționarii publici, cât și de primar și viceprimar care nu au altă sursă de venituri, decât cele din meseria pe care o practică în acest momennt cu mult suflet alături de pregătirea profesională”, a declarat primărița pentru „România liberă“.

Reamintim însă, potrivit Curții de Conturi, toți cei 73 de angajați ai primăriei au primit sporuri. Aceasta a precizat că, pentru prejudiciile calculate de Curte, care sunt în termenul legal de prescripție și care pot fi recuperate, a fost emisă și pusă în aplicare dispoziția privind reținerile acestor sume, până la recuperarea integrală a acestora. Cu alte cuvinte, primărița care și-a acordat singură prime trebuie, acum, să recu-pereze aceste sume de la ea însăși.
N-ar fi prima dată. În 2012, persoana fizică Mariana -Gâju s-a judecat cu primăria reprezentată de primarul Mariana Gâju pentru -uzucapiunea asupra unui teren de 1.224,59 de metri pătrați.

 

Vrea și pensie specială ca să i re redea demnitatea

Primărița din Cumpăna s-a făcut remarcată și în 2018, când a cerut, în cadrul unei reuniuni a Asociaţiei Comunelor din România, pensie specială. „Vrem ca și pensia, după ce o viață ți-ai pus-o în slujba comunității, să-mi redea demnitatea”, a spus aceasta. O altă motivație era că parlamentarii au pensie specială și că primarii nu au. În 2016, primărița era una din cele mai bine plătite din România, cu peste 11.000 de lei încasați. Atunci a obținut și venituri de 21.588 de euro din rambursarea, din bugetul comunei, cheltuielilor de deplasare și de ședere pe care le-a avut la Comitetul Regiunilor.
Mariana Gâju se află la al cincilea mandat de primar al comunei Cumpăna.

Comentarii

loading...