9.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPreședintele Iohannis retrage decorația oferită Spitalului de Urgență din Suceava

Președintele Iohannis retrage decorația oferită Spitalului de Urgență din Suceava

“Astfel, în temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii, republicată, având în vedere gravele deficienţe în activitate constatate în perioada stării de urgenţă provocate de pandemia de COVID-19, de natură să anuleze orice rezultate meritorii obţinute anterior, preşedintele Klaus Iohannis a retras Ordinul “Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 205 din 5 aprilie 2019, Spitalului Judeţean de Urgenţă “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava”, precizează sursa citată.

Cele mai citite

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...
Ultima oră
Pe aceeași temă