9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPremierul cere autorităților intensificarea controalelor și a măsurilor de combatere a pandemiei

Premierul cere autorităților intensificarea controalelor și a măsurilor de combatere a pandemiei

“Scopul acestei întâlniri este acela de a suna mobilizare generală a instituţiilor statului care au atribuţii în lupta împotriva epidemiei, acele instituţii care au atribuţii de control pentru a determina o amplificare la limita maximă posibilă a acţiunilor de control pentru a respecta asigurarea regulilor de protecţie a sănătăţii oamenilor. (…) Scopul principal al acestei şedinţe este acela de a îmbunătăţi coordonarea între instituţii şi de a creşte eficienţa măsurilor pe care le luăm şi acţiunilor de control pe care le organizăm”, a declarat Ludovic Orban sâmbătă, la şedinţa în sistem videoconferinţă cu prefecţii, şefii structurilor MAI şi ai celorlalte instituţii şi autorităţi cu atribuţii în gestionarea situaţiei generate de creşterea numărului de îmbolnăviri cu COVID-19.

Premierul a cerut, totodată, intensificarea controalelor pe transportul public, la metrou şi în zona transportului feroviar. El a solicitat ca şi locurile de joacă să fie supravegheate.

În ceea ce priveşte comerţul, prim-ministrul a punctat că orientarea controalelor trebuie să fie către pieţele agroalimentare, dar şi în târguri.

Orban a cerut intensificarea controalelor şi la terase, restarante, benzinării şi cluburi. Premierul a susţinut că Guvernul are ”informaţii clare” că sunt restaurante în spaţii închise care, fructificând reglementarea conform căreia se permite organizarea de evenimente în spaţii închise în privat cu până la 20 de persoane, de fapt au deschis şi servesc clienţii.

”Sunt unele cluburi care, după părerea mea, ar trebui închise. Şi aici va trebui să ne gândim foarte serios dacă nu luăm şi noi măsuri care au fost luate în alte ţări ca după ora 22 sau 23 să se închidă astfel de tipuri de activităţi. Asta va trebui să facem o analiză şi dacă nu avem capacitatea să-i readucem la respectarea regulilor, putem să luăm astfel de decizii”, a declarat premierul.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...
Ultima oră
Pe aceeași temă