1.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportBăsescu, după întâlnirea cu Ponta şi Antonescu: Sunt gata să-mi depun mandatul...

Băsescu, după întâlnirea cu Ponta şi Antonescu: Sunt gata să-mi depun mandatul odată cu cei 588 de parlamentari

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu are încă o opţiune în privinţa comasării alegerilor prezidenţiale cu cele europarlamentare, însă a spus că el este gata să-şi depună mandatul simultan cu cei 588 de parlamentari, pentru alegeri simultane prezidenţiale şi parlamentare.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, că pentru a accepta o nominalizare la funcţiile de procuror general sau şef al DNA condiţia este ca persoana respectivă să fi avut performanţă, adică să fi avut „dosare grele” finalizate şi confirmate de instanţă.

Cele mai importante declaraţii ale preşedintelui vor fi transmise în format LIVE TEXT pe romanialibera.ro.

„Acum două zile am constatat că sunt foarte multe lucruri care vizează raportul MCV, care erau în mâna politicienilor să fie rezolvate. Am luat decizia să îi iau pe demnitarii vizaţi să avem o întâlnire. Targetul nu era atât MCV-ul cât Schengenul. La ultimul Consiliul European am obţinut solicitarea să fie pusă pe agenda Consiliul JAI din martie aderarea României la Schengen. M-am gândit că putem face ceva pentru a nu rata o soluţie pozitivă în martie.

Am ridicat câteva probleme. Nu vă voi spune răspunsul partenerilor de discuţie. Am ridicat problema votului pentru domnul deputat Stan şi pentru domnii miniştri Dobre şi Borbely, situaţii legate de votul şi voinţa Parlamentului.

Constatând că sunt dezbateri serioase şi frământări în CSM şi că se invocă des discuţii de cvorum, am rugat ca în cursul zilei de luni să fie validaţi de Parlament cei doi membri ai CSM-ului care au fost supleanţi şi trebuie să devină membrii plini.

În luna decembrie eu am întors la Parlament o lege care viza mai multe măsuri privind degrevarea măsurilor judecătoreşti şi Codul de Procedură Civilă. Este extraordinar de neplăcut să nu ne respectăm nici de această dată intrarea în vigoare a Codului de Procedură Civilă. Am rugat astfel să se programeze votul la Senat pe această problemă. Legea a fost tratată ca având Camera Deputaţilor cu drept decizional, am întors legea rugând să se dea legea în Senat. Era păcat ca această lege să nu fie votată.

Un alt subiect legat de problema MCV şi Schengen a fost legat de intrarea Codului de Procedură Civilă în vigoare de la 1 februarie. Ar fi a treia amânare a unor coduri care au trecut prin Parlament în 2010 şi noi nu le-am implementat.

Am încercat să găsim o soluţie de desemnare a procurorilor la cele două mari Parchete, Parchetul General şi DNA.

Citeşte şi Condiţia lui Băsescu pentru procuror general sau şef la DNA: Să aibă dosare grele finalizate

Un al doilea set de probleme a fost legat de vulnerabilităţie din legislaţie legate de cetăţeni care nu au bune intenţii care pot staţiona pe teritoriul ţării fără ca autorităţile să nu cunoască acest lucru.

Toate problemele pe care le-am ridicat sunt înb mâna politicienilor şi ar fi păcat ca din lipsa voinţei politice să avem iar puncte negative pe MCV. Sunt două ţări care urmăresc cu maxim interes raportul pentru a-şi putea consolida poziţiile.

Despre devansarea alegerilor prezidenţiale: Trebuie făcută o scurtă analiză a propunerii, dar nu am încă o părere. Eu le-am propus devansarea alegerilor, nu cu câteva luni, ci cu doi ani. Pentru mine nu este o variantă pe care o exclud dar trebuie să aibă câteva elemente: trebuie să fie sustenabilă politică, trebuie luat în calcul că avem un precedent constituţional – anul trecut CCR a refuzat comasarea alegerilor locale cu parlamentare, mă îndoiesc că ar accepta comasarea algerilor pentru Parlamentul European cu cele prezidenţiale. Cred că singura variantă e cea care a mai funcţionat: alegeri simultane pentru Parlament şi Preşedinte. Acest lucru l-aş accepta şi de mâine dacă s-ar lua în calcul şi referendumul din 2009 – Parlament unicameral. Asta necesită o revizuire rapidă a Constituţiei, un referendum şi depunerea mandatului.

Se mai poate combina un tip de alegeri cu un referendum, dar este o apreciere că va fi extrem de greu să ne imaginăm o acceptare a CCR a unei astfel de suprapuneri.

Sunt gata să-mi depun mandatul cu cei 588 de parlamentari, pentru alegeri simultane.

Trebuie să găsim şi soluţia prin care românii care lucrează în străinătate să poată vota. Mi se pare extrem de dificil să privim la o soluţie care e împinsă doar pentru că avem o majoritate.

Nu e aşa uşor să creezi un precedent de genul „ne înţelegem noi şi scurtăm mandatul unui preşedinte, mâine scriem în Constituţie că scurtăm mandatul preşedintelui”. Spun public ca o părere că avem şi varianta scurtării mandatului meu cu condiţia demisiei simultane ale celor 588 de parlamentari concomitent cu o revizuire a Constituţiei.

Trebuie create condiţii ca cele 3,5 milioane de români din străinătate să poată vota fără să se deplaseze la 30 km pentru o secţie de votare. Se poate coborî pragul, la 30%, dar să se creeze condiţii.

Nu mă voi întâlni cu reprezentaţii FMI pentru că am vrut să las Guvernului deplină libertate să poată negocia reducerea TVA la alimente. Sper să poată reuşi acest lucru, mai ales că au venit scumipiri, se introduc taxe noi. Nu am îndoială că Guvernul negociază cu toată forţa şi capacitatea lui.

Nu am dubii că vor rezolva problema Legii Sănătăţii, Oltchim şi privatizării CFR Marfă.

Nu-mi rămâne decât să transmit condoleanţe familiilor celor care i-au pierdut pe cei dragi şi să-i felicit pe cei trei care au reuşit să scape. Sunt oameni tari şi am numai admiraţie pentru ei şi îi felicit.

Statele noastre obligaţia să-şi asume responsabilitatea. Firmele trebuie să găsească nişte soluţii pentru a garanta securitatea muncitorilor.

Noi vom fi solidari cu Franţa dar dacă cineva crede că vom trimite trupe luptătoare se înşală. Putem trimite instructori, putem face transporturi, dar în niciun caz angajare pe pământ nu va fi. Putem contribui cu materiale. „

Cele mai citite

Ungaria mediază între Rusia și Ucraina pentru a proteja transporturile energetice

Conducta, care trece prin Ucraina, este una dintre ultimele rute principale de gaze rusești către Europa Ungaria este în discuții cu Rusia și Ucraina pentru...

Venituri record pentru dezvoltarea de aplicații în 2024, în ciuda scăderii descărcărilor

Dezvoltatorii de aplicații au înregistrat venituri record în 2024, deși utilizatorii au instalat mai puține aplicații decât în ​​anul precedent App Store și Google Play...

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...
Ultima oră
Pe aceeași temă