17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPMB: Consolidarea podului Străuleşti s-a finalizat

PMB: Consolidarea podului Străuleşti s-a finalizat

Lucrările, care includ consolidarea şi reabilitarea podului, au început în octombrie şi sunt realizate în proporţie de 70 la sută.

Potrivit Primăriei Capitalei, lucrările de consolidare a podului Străuleşti au fost finalizate, iar în prezent întreaga lucrare, care presupune consolidarea şi reabilitarea podului, este realizată în proporţie de 70%.

“În acest moment Compania Străzi, Poduri şi Pasaje lucrează la infrastructura podului, se fac pregătiri pentru ridicarea tablierului în vederea schimbării aparatelor de reazem şi se confecţionează eşafodajul pentru relocarea conductei Transgaz”, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Primăria Municipiului Bucureşti.

De asemenea, se fac lucrări la suprastructura podului, se aşterne mixtura asfaltică pe sensul Târgovişte-Bucureşti şi se montează parapete pietonale.

Termenul de finalizare a lucrărilor este octombrie 2019. 

Lucrările la podul Străuleşti, care se afla în stare avansată de degradare, au început în luna octombrie 2018.

Primăria Capitalei investeşte peste trei milioane de lei pentru reabilitarea podului Străuleşti peste lacul Griviţa, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat, în iulie 2018, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Podul Străuleşti se află pe DN1A şi traversează Lacul Griviţa, la ieşirea din Bucureştii Noi spre Târgovişte.

La sfârşitul lunii aprilie 2018, partea superioară a zidului s-a prăbuşit, antrenând şi umpluturile de sub trotuar şi parţial de sub prima bandă de circulaţie, explica municipalitatea. Astfel, exista riscul unei alte alunecări a umpluturilor din rampă din cauza precipitaţiilor şi din cauza trecerii pe prima bandă a camioanelor grele.

Cele mai citite

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...
Ultima oră
Pe aceeași temă