26.3 C
București
joi, 18 iunie 2026
AcasăȘtirile zileiOrdonanța militară 3. Armata va ieși pe străzi. Restricțiile devin obligatorii și...

Ordonanța militară 3. Armata va ieși pe străzi. Restricțiile devin obligatorii și pe timpul zilei

În România se va emite, marți, ordonanța militară 3, care va intra în vigoare începând de miercuri, 25 martie, a anunțat președintele Klaus Iohannis.

Astfel, începând din dimineața zilei de 25 martie, recomandările valabile pe timpul zilei (adică între orele 06 – 22) vor deveni obligatorii – cum erau, până acum, doar pe timpul nopții.

Pentru impunerea acestor măsuri, militari ai Armatei vor suplimenta forțele de Poliție și de Jandarmi care acționează pe stradă, a precizat șeful statului.

Aceste măsuri au fost decise într-o ședință desfășurată la Palatul Cotroceni, la care au participat șeful statului, premierul și miniștrii Afacerilor Interne, Apărării Naționale și Sănătății.

La momentul acestei ședințe, în România erau confirmate opt decese ale unor persoane care aveau coronavirus.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Economia cubaneză are nevoie de „schimbări urgente” pentru a depăși criza, afirmă președintele

Economia Cubei are nevoie de „schimbări urgente” pentru a depăși o criză majoră, agravată de un blocaj petrolier impus de SUA, a declarat președintele...

Acordul cu Iranul, între „victorie diplomatică” și recul strategic pentru Trump

Analiza publicaţiei The Guardian arată că unul dintre cele mai importante puncte de presiune ale Iranului a fost controlul asupra Strâmtorii OrmuzDonald Trump a...

Scandal uriaș la Cupa Mondială! Un titular al Coastei de Fildeș a fost arestat înaintea turneului final

Elye Wahi, atacantul utilizat de Coasta de Fildeș în victoria cu Ecuador, este anchetat într-un dosar de pariuri ilegale și corupție sportivă, după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă