14.5 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăȘtirile zileiNelu Tătaru: Mâine începe testarea pentru tot personalul medical din Spitalul Suceava

Nelu Tătaru: Mâine începe testarea pentru tot personalul medical din Spitalul Suceava

“La Suceava lucrurile încep să intre pe făgaşul normal. Am cerut noului secretar de stat Paul Oprea să rămână în localitate şi să coordoneze echipele.

Deja în această dimineaţă am anunţat că au fost refăcute circuitele în tot spitalul. Mâine va începe testarea pentru tot personalul medical.

Cine va fi apt de muncă va începe să lucreze. Va fi pus în funcţiune şi un al treilea aparat de diagnostic Real Time PCR, astfel încât să ajungă la realizarea unui număr de 120 de teste pe zi. Vrem să eliminăm astfel lista de teste aflate în aşteptare nelucrate.

În acest moment sunt 150 de teste”, a declarat Nelu Tătaru, conform Agerpres.

Cele mai citite

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...
Ultima oră
Pe aceeași temă