17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMinistrul Sănătății: Așteptăm al doilea val de pandemie

Ministrul Sănătății: Așteptăm al doilea val de pandemie

“Aşteptăm pentru octombrie-decembrie un al doilea val, dar ţine foarte mult de cum trecem acest val. Suntem în trei zile care altădată erau o minivacanţă, suntem după două luni în care toată lumea percepe o zi frumoasă ca o răbdare pusă la încercare, dar trebuie să înţeleagă că răbdarea fiecăruia dintre ei este tocmai pentru ei. Un moment al Sărbătorilor Pascale gestionat bine, un moment al perioadei 1-3 mai gestionat bine va însemna şi o speranţă la relaxare şi o speranţă la celelalte valuri de mult mai mică amploare”, a spus ministrul Sănătăţii, la Iași.

El a subliniat că suntem încă pe panta ascendentă a curbei şi că, deocamdată, nu ne putem gândi la relaxare.

“Nu mă gândesc la relaxare. Putem spera la relaxare până la data de 15 mai. Suntem pe panta ascendentă a curbei, avem încă cazuri noi, avem încă focare noi, avem decese, persoane în terapie intensivă, persoane pe ventilator, pe suport cardiovascular. Mă repet, izolare voluntară, distanţare socială. Va veni şi momentul când veţi vedea momentul de scădere continuă a numărului de cazuri, a cazurilor din Terapie Intensivă, de scădere a prezenţei la UPU, atunci putem vorbi şi de o relaxare”, a spus ministrul Nelu Tătaru.

Întrebat fiind despre românii care ar putea veni în ţară după data de 15 mai, ministrul Sănătăţii a răspuns că aceştia vor intra, ca şi până acum, în carantină.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, s-a aflat sâmbătă la Iaşi, unde a vizitat Spitalul de Neurochirurgie, Maternitatea “Elena Doamna”, Maternitatea “Cuza Vodă”, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul de Boli Infecţioase. Anterior vizitei de la Iaşi, ministrul a efectuat o vizită şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Cele mai citite

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă