15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMinisterul Educaţiei: Realizăm erată pe erorile din manualul de Geografie

Ministerul Educaţiei: Realizăm erată pe erorile din manualul de Geografie

“Ca urmare a erorilor ce au fost depistate în manualul de Geografie pentru clasa a VI-a, Ministerul Educaţiei Naţionale face următoarele precizări: În prima parte a săptămânii viitoare, va apărea varianta digitală corectată a manualului de Geografie de clasa a VI-a, incluzând şi atenţionări cu privire la varianta din print.Va fi realizată o erată tipărită pentru manualul de Geografie de clasa a VI-a, erată ce va fi trimisă în şcoli până la începutul anului şcolar, astfel încât elevii să primească odată cu manualul şi erata în cauză”, se arată într-un comunicat de presă trimis, vineri, de Ministerul Educaţiei.

De asemenea, instituţia mai precizează că la nivelul Ministerului a fost demarată o “cercetare amănunţită” pentru a vedea în ce etapă a procesului de scriere/evaluare/editare au apărut respectivele erori.

“Pentru a preîntâmpina reiterarea unor astfel de situaţii, Ministerul Educaţiei Naţionale se va asigura că toţi evaluatorii care au avut erori în activitatea desfăşurată într-o etapă a procesului de evaluare nu vor mai avea dreptul de a participa la selecţia pentru evaluări viitoare. În plus, contractul de colaborare semnat cu evaluatorii de manuale prevede că neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate prin contract atrage răspunderea părţii în culpă”, se mai arată în sursa citată.

Totodată, Ministerul mai informează că activitatea redactorului din cadrul Editurii Didactice şi Pedagogică ce a lucrat la manualul de Geografie de clasa a VI-a va fi supusă analizei Comisiei de Disciplină.

“Ministerul Educaţiei Naţionale îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă, acolo unde este posibil, autorii/redactorii/evaluatorii manualelor (în funcţie de etapa în care s-au produs erorile), pentru daunele aduse. Menţionăm că, spre deosebire de anii anteriori, când Ministerul Educaţiei Naţionale nu avea drept de erată asupra manualelor pe care le achiziţiona, acum are acest drept şi poate opera remedierile necesare”, se mai arată în sursa citată.

Mai multe greşeli au fost depistate în noul manual de Geografie pentru elevii din clasa a VI-a, iar Editura Didactică spune că le va corecta, însă doar în manualele digitale, exprimându-şi încrederea că acestea “nu sunt recurente”. Asociaţia Părinţilor condamnă erorile şi le consideră “inadmisible”.

Cele mai citite

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă