13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMeleşcanu s-a întâlnit cu secretarul de stat al SUA, Michael Pompeo

Meleşcanu s-a întâlnit cu secretarul de stat al SUA, Michael Pompeo

Conform MAE, cei doi oficiali “au abordat o gamă largă de subiecte de actualitate de pe agenda bilaterală, subliniind interesul şi eforturile comune ale ambelor guverne, român şi american, pentru dezvoltarea şi intensificarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii”.

Ministrul afacerilor externe, a adus în discuţie şi candidatura României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, precum şi la un loc nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU. Au mai fost discutate eforturile regionale şi globale în problematica neproliferării, combaterii terorismului şi ameninţărilor asimetrice de securitate, secretarul de stat american remarcând contribuţiile importante ale României în cadrul organizaţiilor şi mecanismelor internaţionale

Conform declaraţiiloradjunctului  purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat Robert Palladino, discuţiile au vizat cooperarea cu Români în domeniul securităţii şi provocările cu care se confruntă flancul estic al NATO. De asemenea, cei doi oficiali au discutt despre agresiunea rusă în Marea Neagră şi despre contribuţia României la securitatea şi stabilitatea în regiune.

O altă temă de discuţie a fost importanţa eforturilor României de combatere a corupţiei, în condiţiile în care aceasta afectează instituţiile democratice şi susţine influenţa nefastă a adversarilor.

“Ministrul afacerilor externe Teodor Meleşcanu a avut o întâlnire oficială de lucru, la Washington, cu secretarul de stat american Michael Pompeo, la 1 aprilie. La întrevedere au mai participat ambasadorul României în SUA, George Maior, subsecretarul de stat pentru afaceri politice, David Hale şi asistentul secretarului de stat pentru afaceri europene, Philip Reeker. Cei doi oficiali au abordat o gamă largă de subiecte de actualitate de pe agenda bilaterală, subliniind interesul şi eforturile comune ale ambelor guverne, român şi american, pentru dezvoltarea şi intensificarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii. Ministrul român a subliniat importanţa vizitelor bilaterale la nivel înalt la Washington şi Bucureşti pentru dezvoltarea relaţiei bilaterale”, anunţă MAE..

Discuţia a vizat de asemenea o evaluare a priorităţilor de securitate transatlantică, în anticiparea reuniunii ministeriale dedicată aniversării a 70 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei Atlanticului de Nord.

Ministrul Teodor Meleşcanu a apreciat parteneriatul strâns cu Statele Unite în domeniul securităţii, scoţând în evidenţă rolul strategic al României şi al cooperării româno-americane în asigurarea unei abordări integrate a măsurilor de apărare şi descurajare pe flancul estic al NATO.

“Totodată şeful diplomaţiei române a accentuat importanţa consolidării angajamentului american şi aliat pentru securitatea regiunii Mării Negre. Şeful diplomaţiei române a punctat realizările Preşedinţiei române a Consiliului UE şi agenda pentru a doua parte a mandatului, inclusiv aspecte referitoare la Parteneriatul Estic, Asia Centrală şi Balcanii de Vest. De asemenea, a subliniat
abordarea României de relevare a substanţei pozitive a cooperării dintre UE şi SUA. Ministrul afacerilor externe, a adus în discuţie candidatura României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, arătând că este un obiectiv major al politicii externe române. A prezentat candidatura României la un loc nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU şi a evidenţiat experienţa tradiţională a ţării noastre în sistemul ONU”, precizează MAE.

Au mai fost discutate eforturile regionale şi globale în problematica neproliferării, combaterii terorismului şi ameninţărilor asimetrice de securitate, secretarul de stat american remarcând contribuţiile importante ale României în cadrul organizaţiilor şi mecanismelor internaţionale, dar şi expertiza de înaltă ţinută a specialiştilor şi profesioniştilor români. De asemenea, a fost discutată intensificarea cooperării bilaterale în domeniul energiei.

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...
Ultima oră
Pe aceeași temă