6.7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialOstatice un deceniu

Ostatice un deceniu

În mijlocul unui cartier rezidenţial animat, trei tinere au fost ţinute în captivitate şi nimeni nu a remarcat nimic. În urmă cu un deceniu, au fost răpite în statul american Ohio şi ţinute sechestrate. Una a reuşit să scape luni, 6 mai, alături de fetiţa ei, a alertat poliţia, care apoi le-a eliberat şi pe celelalte. O afacere care aminteşte de alte cazuri similare.

Trei tinere dispărute separat în urmă cu zece ani la Cleveland, Ohio, au fost regăsite în viaţă într-o casă aflată la câteva mile de locul unde dispăruseră. Descoperirea şi eliberarea lor au început de la primirea, la poliţia din Cleveland, a unui apel de urgen-ţă – „Ajutaţi-mă! Sunt Amanda Berry. Am fost răpită şi sunt dată dispărută de zece ani. Acum sunt aici. Acum sunt liberă“. Este speriată şi unuia dintre salvatori i-a declarat că bărbatul care o ţinea captivă se numeşte Ariel Castro, un latino-american de 52 de ani. În după-amiaza zilei de luni, un rezident de pe Bd. Seymour din Cleveland a auzit un strigăt puternic. „Am văzut această fată puternic panicată ce încerca să iasă din casă“, a declarat Charles Ramsey. „Scoate-mă de aici, sunt de multă vreme aici.“ El a crezut că era vorba de violenţă domestică şi, alături de vecinul său Ange Cordero, a vrut să intre pe uşă pentru a o elibera. Nu a reuşit să deschidă poarta şi a lovit-o cu piciorul, rupând partea de jos. Ea a ieşit în patru labe, transportând un copil şi a zis: „Sunt Amanda Berry“. Poliţiei i-a spus că în casă sunt mai multe femei. Concret, poliţia a găsit alte două fete, Gina Dejesus şi Michelle Knight. FBI a percheziţionat locuinţa unde erau deţinute cele trei, o casă situată într-o zonă rezidenţială din cartierul latino-american din Cleveland, la mai puţin de un km de casele familiilor DeJesus şi Berry.

După eliberare, cele trei victime au fost transferate la spital, unde, potrivit medicilor, se simt bine. În mod obişnuit, astfel de cazuri se desfăşoară diferit şi de aceea toată lumea se bucură pentru ele. Autorităţile au precizat că au arestat trei suspecţi, fraţi cu vârste de 50, 52 şi 54 de ani. Au fost plasaţi în detenţie pe baza informaţiilor oferite de fetele dispărute acum aproape un deceniu. Deocamdată, nu se ştie precis care a fost motivul acelor fapte. Aparent, doi dintre fraţi erau în măsură să ţină ascunse fetele, complet neobservate de vecini. Proprietarul casei a fost descris de aceştia ca fiind şoferul unui autobuz de şcoală generală şi muzician. „I-am văzut pe tipi zilnic, cu adevărat în fiecare zi. Făceau grătare cu alţii şi am auzit şi salsa. Nu aveam nici o idee că tânăra se afla în casă.“

După eliberarea celor trei femei, sute de persoane au aclamat împreună în cartierul îndeobşte liniştit şi s-au bucurat de faptul că au fost găsite în viaţă. Detaliile captivităţii sunt încă neclare şi, aparent, printre persoanele eliberate se află un copil care are 6 ani. Amanda Berry a fost văzută pentru ultima oară la 21 aprilie 2003, când pleca de la locul de muncă – un restaurant aflat la câţiva zeci de metri de casă. Avea 16 ani. Gina DeJesus avea 14 ani la data dispariţiei, 2 aprilie 2004, ultima oară fiind văzută când ieşea de la şcoală pentru a merge acasă. Michelle Knight a fost văzută ultima dată în apropierea casei unui văr, la 23 august 2002, când avea 21 de ani.

Afacerea Natascha Kampusch

În 2006, tânăra austriacă a reapărut sănătoasă după ce scăpase de răpitorul ei, Wolfgang Priklopil, un dezechilibrat care o răpise pe drumul de la şcoală spre casă, la 2 martie 1998, când avea 10 ani. Ea a fost ţinută între 1998 şi 2006 în subsolul unei case de la periferia Vienei, într-un spaţiu de 4 mp, fără ferestre. La 26 august 2006, profitând de un moment de neatenţie din partea răpitorului său, ea a reuşit să scape. În aceeaşi seară, Wolfgang Priklopil s-a sinucis.

Afacerea Josef Fritzl

În aprilie 2008 a izbucnit afacerea de incest a lui Josef Fritzl, care îşi sechestrase fiica timp de 24 de ani într-o pivniţă-bunker şi i-a făcut şapte copii. Fiica mai mare a soţilor Josef şi Elisabeth, Kerstin, atunci în vârstă de 19 ani, s-a îmbolnăvit şi a trebuit spitalizată. Medicii au fost confruntaţi cu o maladie inexplicabilă şi au convocat-o pe mama fetei. A ieşit la iveală povestea violului şi a sechestrării fetei de către tatăl ei, iar medicii au alertat poliţia, care a descoperit pivniţa şi a eliberat şi copiii captivi. Fritzl, azi în vârstă de 78 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă.

 

Cele mai citite

Vin întăriri pentru Șumudică! Transferul lui Denis Ciobotariu aproape de a fi realizat

Rapid caută soluții pentru a întări echipa în vederea calificării în play-off-ul Superligii, iar Denis Ciobotariu este una dintre țintele principale ale lui Marius...

Regula U21, mai eficientă ca niciodată. Premieră absolută în Superliga după 8 ani de la implementare

Pentru prima dată de la introducerea regulii U21 în 2016, fiecare etapă din Superliga României a sezonului 2024/2025 a înregistrat cel puțin un marcator...

Sophie Hediger a decedat într-o avalanșă în stațiunea montană Arosa

Sophie Hediger, snowboardistă olimpică din Elveția, a decedat într-o avalanșă în stațiunea montană Arosa, la doar 26 de ani. Sophie Hediger a decedat Sophie Hediger a...
Ultima oră
Pe aceeași temă