Un senator american a apreciat luni că FBI şi serviciile de informaţii ruse ar fi putut rata indicii în lunile precedente atentatului din Boston, mai ales din cauza unei greşeli de scriere a numelui lui Tamerlan Ţarnaev, unul dintre cei doi suspecţi, decedat, potrivit Mediafax.
Lindsey Graham, un republican, a declarat pentru jurnalişti, la Congres, că a vorbit duminică seara cu un director adjunct al poliţiei federale. Acesta i-a spus că autorităţile ruse i-au avertizat pe americani că Tamerlan Ţarnaev „s-a radicalizat” şi că are intenţia să se alăture unor grupuri clandestine.
Citeşte şi Jokar Ţarnaev, inculpat oficial în investigaţia privind atentatele din Boston
După ce au anchetat şi interogat prieteni, membri ai familiei, colegi şi cunoştinţe, FBI a cerut ruşilor informaţii suplimentare asupra tânărului, în lipsa unor dovezi incriminatoare.
Însă „potrivit FBI, ruşii nu au mai răspuns niciodată”, a declarat Lindsey Graham.
Potrivit senatorului, deşi a fost pus pe o listă de supraveghere a guvernului american (fără a preciza care), Tamerlan Ţarnaev s-a putut deplasa în Rusia fără a fi detectat.
„FBI mi-a spus că motivul pentru care numele său nu a declanşat alerta în sistem este că s-a făcut o greşeală de scriere”, a declarat acesta. „Nu ştim dacă el însuşi şi-a scris greşit numele” sau greşeala se datorează companiei aeriene, identificate de acesta ca fiind Aeroflot.
Tamerlan Ţarnaev, în vârstă de 26 de ani, a fost ucis în cursul nopţii de joi spre vineri după un schimb de focuri cu poliţia la Watertown, în apropiere de Boston. Fratele său Jokar, în vârstă de 19 ani, a fost arestat vineri seară, fiind rănit grav, şi inculpat luni pentru utilizarea „armelor de distrugere în masă” provocând morţi. Acesta riscă pedeapsa cu moartea.
Citeşte şi Fraţii Ţarnaev erau buni musulmani şi voiau să revină în Rusia, afirmă tatăl lor