11.2 C
București
joi, 22 octombrie 2026
AcasăSpecialTimişoara: Femeie gravidă, diagnosticată cu gripă AH1N1, internată în stare gravă la...

Timişoara: Femeie gravidă, diagnosticată cu gripă AH1N1, internată în stare gravă la spitalul judeţean

O femeie însărcinată de 31 de ani din Timişoara, a fost diagnosticată cu gripă AH1N1, este internată în stare gravă la Spitalul Judeţean din municipiu, informează Mediafax.

Femeii i-a fost montat un „plămân artificial”, iar medicii sunt rezervaţi cu privire la şansele ei de supravieţuire.

Şeful Secţiei Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Timişoara, medicul Dorel Săndesc, a declarat, joi, corespondentului Mediafax că: „avem o doamnă internată cu diagnosticul de gripă AH1N1 confirmat, este gravidă şi are o formă severă de virus, ameninţătoare de moarte. I-am montat un plămân artificial, însă starea ei e gravă, repet, nu garantăm că va supravieţui”, a declarat Săndesc.

Potrivit medicului, femeia a fost internată, duminică, la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, unde i s-a montat „plămânul artificial” – un dispozitiv care asigură eliminarea dioxidului de carbon în exces şi oxigenarea sângelui, apoi a fost transportată la secţia ATI a Spitalului Judeţean din Timişoara.

Potrivit unor surse din cadrul Spitalului Judeţean, femeia se află în săptămâna a 27-a de sarcină.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă