Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

VIDEO. Parlamentul European a dezbătut situația statului de drept în România

Parlamentul European s-a reunit în plen pentru a discuta situaţia statului de drept în România, la solicitarea grupului PPE.

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 15.04.2019 - 22:32

 

UPDATE: Europarlamentarul Maria Grapini a declarat, în PE, la dezbaterea pe tema situaţiei statului de drept în România, că dată fiind prezenţa a doar 20 de parlamentari în sală, dezbaterea e un eşec şi a ţinut să precizeze că "România nu e Kovesi".

Ea remarcat că nu a fost dat nici măcar un exemplu de încălcare a statului de drept.

Ea le-a reproşat oficialilor europeni că acuză România pentru că a schimbat un şef de instituţie care a prejudiciat sistemul de Justiţie.

„România nu e Kovesi”, a spus Grapini, adăugând că România înseamnă 20 de milioane de locuitori care trebuie trataţi cu respect.

UPDATE: Independenţa justiţiei nu trebuie să fie pusă sub semnul întrebării pentru că doar astfel se poate lupta durabil împotriva corupţiei, a declarat eurodeputatul austriac Josef Weidenholzer, vicepreşedinte al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) din Parlamentul European, în cadrul dezbaterii privind situaţia respectării principiilor statului de drept în România în plenul legislativului european, reunit la Strasbourg, alături de Comisia Europeană.

''E uimitor faptul că trebuie să avem această dezbatere urgentă astăzi. Nu discutăm prima oară acest subiect. În noiembrie (2018) am avut o rezoluţie foarte clară în ceea ce priveşte independenţa justiţiei în România şi faptul că nu trebuie să fie pusă sub semnul întrebării independenţa justiţiei, pentru că doar astfel se poate lupta durabil împotriva corupţiei. E nevoie de control şi de supraveghere parlamentară asupra serviciilor de informaţii. Din păcate solicitările noastre nu s-au bucurat de atenţia cuvenită. E un lucru trist'', a afirmat europarlamentarul S&D.

Weidenholzer a subliniat că nu este un demers împotriva României, ci despre cum ''înţelegem noi cu toţii statul de drept''. Un stat de drept care funcţionează este pilonul cel mai important pentru o Uniune unită şi este unul care apare în criteriile de la Copenhaga. ''Acestea trebuie să fie respectate, iar ca să fie respectate nu trebuie să existe niciun fel de ingerinţe în chestiunile interne ale unui stat membru. Totul e în interesul tuturor. Bineînţeles, nu trebuie să fim părtinitori. Principiile comune ale statului de drept trebuie să fie discutate de noi toţi în mesajele pe care le trimitem la Bucureşti. Doar aşa, Estul şi Vestul vor putea să crească împreună'', a mai spus Josef Weidenholzer.

UPDATE: Europarlamentarul olandez Sophie in 't Veld (ALDE) a declarat, în plenul Parlamentului European, că Grupul ALDE s-a distanţat ferm de ALDE România.

"Grupul ALDE s-a distanţat ferm de ALDE din România", a declarat Sophie in 't Veld.

Ea a argumentat spunând că membrii grupului ALDE sunt dezamăgiţi de situaţia statuuil de drept,

Europarlamentrul a reproşat ALDE că că nu a sprijinit parteneriatele civile, reproşându-i  atitudinea în cazul Laurei Codruţ Kovesi şi încercările de a nu permite înregistrarea unor noi partide.

UPDATE: Comisarul european pentru Justiţie, Vera Jourova, a declarat, în plenul Parlamentului European, că dezbaterea este despre riscuri foarte concrete ca în România să se facă paşi înapoi în legătură cu statul de drept.

Jourova susține că nu s-au făcut progrese în urma recomandărilor din MCV şi a apreciat că există risc de ingerinţă în justiţie în cazuri de corupţie.

"România trebuie să revină pe calea reformelor. (...) Vorbele de dragul vorbelor nu sunt suficiente", a spus comisarul european.

Jourova a apreciat că situaţia în România este "volatilă".

Ea a invocat situaţia Laurei Codruţa Kovesi şi modificarea legislaţiei penale.

 Spre deosebire de precedenta dezbatere, când premierul Viorica Dăncilă a susţinut un discurs în plen, la discuţiile de luni nu va fi prezentă.

Europarlamentarul Cristian Preda a şi anunţat, înaintea dezbaterii din PE privind situaţia statului de drept în România, că nu va participa nimeni din guvern, concluzia sa fiind că "PSD şi ALDE se poartă că şi cum n-am fi în UE".

"La dezbaterea despre statul de drept din România-care stă să inceapă la Strasbourg-nu va participa nimeni din guvern.  Dăncilă nu vine şi nici nu trimite vreun ministru sau vreun secretar de stat", spune Preda, citat de News.ro.

El afirmă că  România nu va fi reprezentată nici ca presedintă în exerciţiu a Consiliului UE. 

"PSD şi ALDE se poartă că şi cum n-am fi în UE...", conchide Cristian Preda.

- Dezbaterea are loc la solicitarea grupului PPE, care a cerut discutarea situaţiei statului de drept în România şi adoptarea unei noi rezoluţii despre derapajele guvernării Dăncilă

Europarlamentarul Cristian Preda critică în termeni foarte duri bsenţa premierului Dăncilă de la dezbateri, dat fiind că aceasta are luni pe agendă întâlniri şi declaraţii comune cu premierii Vietnamului şi ai Georgiei.

"Viorica Dăncilă nu va veni luni la şedinţa PE care discută despre dezastrul pe care l-a creat guvernul ei în ultimii doi ani. Preferă să se întreţină cu Nguyen Xuan Phucde.Cum? Nu ştiţi cine e Nguyen Xuan Phucde? E premierul Vietnamului. Un comunist e, desigur, un interlocutor mai facil decât vicepreşedintele Timemrmans sau decât parlamentarii europeni", scrie Preda, care se întreabă cine va reprezenta guvernul României 

Şedinţa Parlamentului European în care va fi dezbătută situaţia statului de drept în România este programată să înceapă luni, la ora 17:00.

PE a mai adoptat în 13 noiembrie 2018 o rezoluţie privind situaţia statului de drept în România.

Comentarii

loading...