27.1 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiInundații la terminalul sosiri de la Aeroportul din Cluj

Inundații la terminalul sosiri de la Aeroportul din Cluj

Furtuna de ieri a cauzat probleme şi în aer, nu doar la sol. Mai multe avioane care urmau să ajungă la Cluj-Napoca au aterizat, în cele din urmă, pe alte aeroporturi, pentru că vremea nu le-a permis să ajungă la destinaţie în siguranţă. Printre ele, şi avionul în care se află invitatul special de la TIFF din acest an, Serghei Polunin. Probleme au fost însă şi în terminal.

În total au fost trei zboruri afectate de furtună care s-a abătut deasupra Clujului. Primul zbor a fost cel care venea de la Frankfurt și care ar fi trebuit să aterizeze în jurul orei 16. Încă de când avionul era deasupra județului Bihor, piloții au luat decizia de a ocoli furtuna și au aterizat în cele din urmă la Timișoara.

În acel avion se afla și invitatul special de la TIFF din acest an, dansatorul Sergei Polunin, care a fost nevoit să reprogrameze pentru vineri evenimentele la care ar fi trebuit să participe aseară. 

Cele mai citite

Iranul amenință rutele energetice globale. Strâmtoarea Bab el-Mandeb ar putea deveni următorul punct de criză

Gardienii Revoluției din Iran (IRGC) au transmis că ar putea viza și alte rute importante pentru transportul energiei, după închiderea Strâmtorii Ormuz și reintroducerea...

Sondaj IRES: AUR, cotat cu 40% la parlamentare. 92% dintre români consideră că țara traversează o criză politică

Un sondaj IRES realizat la comanda PSD arată că, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, AUR ar obține 40% din voturile exprimate,...

Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită în întreaga Cubă după cea de-a treia pană de curent din ultimele două săptămâni

Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită în întreaga Cubă miercuri, au anunțat autoritățile, după cea de-a treia pană de curent la nivel național...
Ultima oră
Pe aceeași temă