18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialUmbra lui Basaev peste daghini si avari

Umbra lui Basaev peste daghini si avari

Situatia din Daghestan se degradeaza din ce in ce mai mult, ingrijorand Moscova, asa explicandu-se si vizita secreta efectuata in urma cu o saptamana chiar de presedintele rus, Vladimir Putin.
In acest an, in mica republica caucaziana au avut loc peste 80 de atacuri teroriste, iar in urma cu cateva zile a avut loc un accident de circulatie care a semanat cu un atentat terorist in urma caruia a fost cat pe ce sa moara intreaga conducere a Daghestanului. Kommersant scrie ca doi vicepremieri si seful administratiei Consiliului de stat se afla in spital. Limuzina sefului republicii, Magomedali Magomedov, a reusit sa evite in mod miraculos coliziunea si, desi martori oculari evoca un atentat terorist, autoritatile dezmint, pentru a nu incinge si mai mult situatia din regiune.
Surse citate de presa rusa sustin ca orice afacere este controlata in Daghestan de clanurile la putere, dintre care doua sunt rivale. Primul, daghinii, in frunte cu presedintele Consiliului de stat, Magomedali Magomedov, este sustinut de primarul de Mahacikala. Alianta Nordului, condusa de guvernatorul de Hasaviurt, Umahanov, opune rezistenta, din acest clan facand parte avarii. Cele doua clanuri isi impart cele mai grase afaceri si acum au declansat o violenta lupta pentru putere. Este un an preelectoral si lupta pentru putere vizeaza acapararea fluxurilor financiare de la centru. Atat daghinii, cat si avarii dispun de echipe “militarizate” si analistii sustin ca cineva ii impinge spre o lupta deschisa, in asa fel incat sa nu se produca o revolutie colorata.
Numarul mereu crescand de atentate din Daghestan demonstreaza insa si faptul ca teroristii actioneaza cu profesionalism, evocandu-se faptul ca in mica republica s-a aflat recent chiar Samil Basaev, seful de razboi cecen, care cauta sa uneasca militantii wahhabiti. Si nu putine sunt vocile care sustin ca Basaiev va lovi dur la mijlocul lunii august. Basaev, pentru capturarea caruia Moscova a pus o recompensa de 10 milioane de dolari, a revendicat mai multe atentate in Rusia, intre care si cel de la Beslan, iar Kremlinul interzice difuzarea de catre media a declaratiilor acestuia. Vineri, Rusia a condamnat cu vehementa “tribuna oferita unui terorist sangeros” dupa difuzarea de catre canalul american de televiziune ABC a unui interviu cu seful de razboi cecen.

Cele mai citite

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...
Ultima oră
Pe aceeași temă