15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialTheresa May, despre negocierile privind ieşirea din UE: "Nu cred în niciun...

Theresa May, despre negocierile privind ieşirea din UE: “Nu cred în niciun caz că Marea Britanie trebuie să implore Uniunea Europeană. Este vorba despre reciprocitate”

Theresa May, şefa Guvernului britanic a declarat că Marea Britanie “nu trebuie să implore” în negocierile cu Uniunea Europeană privind Brexitul, informează Agerpres. Primul ministru a mai adăugat faptul că se vor ivi obstacole în acest proces, iar statul insular va aborda discuţiile ca un stat “independent și suveran”.

Şefa executivului britanic a reiterat ideea că prioritatea sa constă în a controla fenomenul imigraţiei, care ridică mari probleme celorlalte state din blocul comunitar.

“Multe persoane par să sugereze că ar trebui să tranșăm problema spunând ‘ei bine, am fost membri ai UE, când ieșim, ce putem păstra?’. În realitate, cred că trebuie să avem o abordare diferită, și anume ‘când vom ieși din Uniunea Europeană, vom fi o țară suverană și independentă, ce relație putem avea cu UE?’. Nu cred în niciun caz că Marea Britanie trebuie să implore Uniunea Europeană. Este vorba despre reciprocitate: un acord comercial bun ne va aduce avantaje atât nouă, cât și Uniunii Europene”, a declarat May la postul Radio 4 al BBC, citată de Agerpres.

Theresa May a subliniat ideea că Marea Britanie “va avea oportunitatea să controleze circulația (persoanelor) dintre UE”, odată ce se vor încheia toate procedurile pentru ieşirea din UE.

“Viața va fi diferită în viitor, însă vreau să mă asigur că va fi un succes”, a declarat ea la BBC.

 

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...
Ultima oră
Pe aceeași temă