17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialPeres... sharonist !

Peres… sharonist !

Shimon Peres, unul dintre liderii istorici ai Partidului Laburist si veteran al politicii israeliene, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a declarat la televiziunea publica israeliana ca va parasi formatiunea sa pentru a-l sustine pe Ariel Sharon in perspectiva alegerilor legislative din 28 martie, fara a adera la Kadima, noul partid centrist al premierului.
Peres, in varsta de 82 de ani, era asteptat aseara in Israel – el s-a aflat in Spania, la Barcelona, pentru a asista la un meci amical de fotbal, numit si meciul pentru pace, intre o echipa israeliano-palestiniana si FC Barcelona – pentru a anunta decizia de a demisiona din Partidul Laburist si de a se alatura formatiunii Kadima. El declarat pentru cotidianul Yediot Aharonot ca “ceea ce conteaza pentru mine este calea de urmat si nu partidul caruia ii apartin (…) Trebuie condusa tara spre pace si cred ca asupra acestui subiect Sharon a facut ceea ce este bine”.
Apropiatii sai precizau ieri ca Peres nu doreste sa candideze la alegerile anticipate din 28 martie. Aceleasi surse aratau ca Peres estimeaza ca doar Sharon este capabil sa desfiinteze coloniile evreiesti din Cisiordania si sa progreseze pe calea pacii cu palestinienii. Kadima a beneficiat de sustinerea altor doi laburisti, deputata Dalia Yitzhik, fost ministru al comunicatiilor, si ministrul fara portofoliu, Haim Ramon.
Mass-media estimeaza ca Peres prefera sa fie util viitoarei coalitii guvernamentale a lui Sharon asumandu-si functiile de “emisar special pentru pace” sau continuand sa supervizeze dezvoltarea Galileii si a Negevului. Potrivit unui sondaj de opinie publicat ieri, Kadima este creditat cu 34 de mandate de deputati, fata de doar 27 cat ar obtine laburistii, in cazul in care alegerile ar avea loc in aceasta perioada. Blocul Likud, dreapta nationalista – al carui lider si membru fondator, premierul israelian in exercitiu, Ariel Sharon, a demisionat pentru a-si crea propriul partid, Kadima (Inainte) – ar fi spulberat daca s-ar organiza acum legislative anticipate, arata sondajul publicat de Yediot Aharonot. “Uliii” intransigenti ai Likud nu au fost de acord cu planul lui Sharon de retragere din Fasia Gaza, incheiata la 12 septembrie. Pentru ca nu mai dispunea de majoritate parlamentara pentru realizarea respectivului plan, Sharon a inclus la guvernare Partidul Muncii, condus in acea perioada de Shimon Peres.

Cele mai citite

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă