10.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialManagerii se tem de cresterea concurentei si a salariilor

Managerii se tem de cresterea concurentei si a salariilor

Grupul de Economie Aplicata a dat publicitatii prima editie a Buletinului Industrial din acest an, realizat pe baza unui chestionar la care au raspuns 150 de firme din industria prelucratoare. Conform studiului, Indicele GEA de incredere industriala este pe primul trimestru de 5,3, in usoara scadere fata de trei luni din 2006, cand avusese valoarea de 7,2. Fata de trimestrele precedente, observam ca s-au redus stocurile (soldul conjunctural este chiar negativ), au stagnat comenzile (care acopera in medie patru luni de productie) si s-au redus usor asteptarile privind volumul productiei.
“Aceasta evolutie ar putea fi explicata de problemele postaderare, intre care cresterea concurentei si necesitatea respectarii standardelor comunitare, precum si de reducerea stocurilor”, afirma directorul executiv al GEA, Liviu Voinea.
Referitor la principalele efecte ale integrarii europene, opinia managerilor din industrie reflecta mai degraba temeri decat oportunitati. Printre temerile indicate de peste jumatate din manageri se regasesc cresterea concurentei si a salariilor. La capitolul “Oportunitati”, mai putin de un sfert din managerii firmelor intervievate enumera cresterea pietei de desfacere si a oportunitatilor de finantare.
 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă