14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialDouă aeroporturi din Irak, ÎNCHISE temporar. Care este motivul

Două aeroporturi din Irak, ÎNCHISE temporar. Care este motivul

Zborurile a două aeroporturi din nordul țării au fost suspendate pentru 48 de ore, din cauza pericolului reprezentat de rachetele de croazieră trase spre Siria și de survolul unor bombardiere, relatează Agerpres. 

Aviația civilă irakiană a decis să suspende toate zborurile la plecare și sosire de pe aeroporturile Erbil și Sulaymaniyya’, începând de luni, ora locală 08:00 (05:00 GMT), a anunțat agenția într-un comunicat.

”Această decizie a fost luată pentru a proteja pasagerii din cauza trecerii unor rachete de croazieră și bombardiere prin nordul Irakului spre Siria, provenind din Marea Caspică, Iran și Irak”, a precizat aviația civilă.

Citește și: Militarii ruşi au scris “Pentru Paris” pe bombe care urmau să fie lansate în Siria

Cele două aeroporturi vizate de această măsură sunt situate în regiunea autonomă a Kurdistanului irakian. Directorul aeroportului Sulaymaniyya, Tahir Abdullah, a confirmat că toate zborurile din și spre Bagdad, precum și cele provenind din sau având ca destinație țări vecine și europene ”au fost întrerupte”.

Rusia a început să lanseze atacuri aeriene în Siria la 30 septembrie, în sprijinul regimului președintelui sirian Bashar al-Assad. Vinerea trecută, Rusia a anunțat că a lansat 18 rachete de croazieră spre Siria de pe navele sale de război în Marea Caspică.

În același timp, o coaliție internațională condusă de SUA lansează atacuri aeriene în Irak și Siria împotriva unor poziții ale organizației jihadiste Statul Islamic (SI). Purtătorul de cuvânt al coaliției, colonelul Steve Warren, a indicat că aceste operațiuni, efectuate din august 2014, nu se află la originea suspendării zborurilor civile, măsură decisă de autoritățile irakiene.

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă