Presedintele american George W. Bush urma sa prezinte in aceasta dimineata (04.00 ora Bucurestiului), Discursul despre Starea Uniunii, mesajul anual al presedintelui catre Congres si catre poporul american. Constitutia prevede ca presedintele sa informeze “din cand in cand” Congresul despre starea Uniunii si masurile viitoare. Washington si Adams au ales sa se prezinte in persoana in fata Congresului. Jefferson a optat pentru mesajul scris. Altii, precum Lincoln, au scris pagini memorabile. De cativa ani s-a inaugurat practica asa-numitelor “pre-buttals”, critica antepronuntata a discursului prezidential, o inventie democrata. O data cu Ronald Reagan (cine altcineva), Discursul despre Starea Uniunii a capatat dimensiunea histrionica pe care o continea latent, astfel incat, astazi, un discurs bun si convingator poate sa te ridice intr-un moment greu (i s-a intamplat lui Bill Clinton), in vreme ce unul prost te poate ingropa de viu. Intr-o capitala unde se rostesc mii de discursuri politice pe an, Discursul despre Starea Uniunii a devenit, pur si simplu, Discursul. Pentru Bush, ora Discursului a venit intr-unul din cele mai grele momente ale sale ca presedinte. Anul 2005 a fost cel mai greu al presedintiei sale. Cota sa de popularitate este putin peste 40%, iar majoritatea americanilor cred ca razboiul din Irak a fost o greseala. De aceea, comentatorii asteptau ieri un discurs in care presedintele sa incerce sa sublinieze punctele tari ale mandatului sau: cresterea economica, razboiul antiterorist si – surpriza! – programul de ascultare al NSA, care, desi controversat, pare sa fie aprobat de public. Prioritatile se asteapta sa fie mai putin ambitioase ca anul trecut, mai ales ca anul acesta sunt alegerile de la jumatatea mandatului si republicanii au nevoie de suport prezidential pentru a-si pastra majoritatea in Congres. Discursul este impartit pe doua sectiuni, interna si externa. Calul de bataie al democratilor de cand a venit Bush la Casa Alba este reducerea impozitelor. Administratia vrea sa le faca permanente ca sa creasca economia si investitiile, democratii spun ca de ele beneficiaza cel mai mult bogatii, ergo, Bush este papusa corporatiilor. Acest lucru nu se va schimba nici anul acesta. In privinta politicii externe, Bush se confrunta insa cu doua momente de criza. In discursul din 2002, dupa 9/11, a lansat formula “Axa Raului”, compusa din Irak, Iran si Coreea de Nord. In 2003 a propus doctrina “atacurilor preventive”, care a dus la invazia Irakului, iar anul trecut a lansat doctrina promovarii democratiei in lume. Aceasta din urma a avut efect invers in cazul victoriei Hamas in alegerile palestiniene, iar prima cere o actiune imediata impotriva Iranului. De felul cum va sti Bush sa raspunda acestor doua provocari depinde in mare masura politica mondiala a anului 2006. Restul e retorica.
