13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCel puţin şapte morţi într-un naufragiu în largul coastei libiene

Cel puţin şapte morţi într-un naufragiu în largul coastei libiene

Cel puţin şapte persoane au murit în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi în largul coastei libiene, a anunţat miercuri marina italiană, care a reuşit să salveze în jur de 500 de migranţi, informează AFP, preluată de Agerpres

Bilanţul s-ar putea agrava, comunică marina italiană, precizând că ‘operaţiunile de securitate vor continua’ la mijlocul zilei. 

Miercuri dimineaţa, ‘nava de patrulare Bettica a marinei italiene, în cadrul activităţii sale de supraveghere maritimă a canalului Sicilia, a reperat în largul coastei libiene o barcă ce naviga cu precaritate, cu numeroase persoane la bord’. La scurt timp după, ambarcaţiunea a naufragiat din cauza numărului prea mare de persoane aflate la bord şi a instabilităţii. 

Nava Bettica s-a apropiat imediat de vas şi a lansat la apă bărci de salvare, precum şi veste de salvare, persoanelor căzute în apă, în timp ce fregata Bergamini, şi ea la faţa locului, şi-a trimis elicopterul şi mijloace navale pentru a-i ajuta. 

‘Pentru moment (la orele locale 13:00, 11:00 GMT), circa 500 de migranţi au fost salvaţi, şapte trupuri neînsufleţite au fost recuperate şi urcate la bordul navei Bettica’, precizează marina italiană. 

Potrivit ultimelor cifre ale Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (HCR), combinate cu cele ale serviciilor de salvare italiene, circa 400 de persoane au ajuns pe coasta italiană de la începutul anului. 

De la începutul anului, 1.370 de migranţi şi refugiaţi şi-au pierdut viaţa încercând să ajungă în Europa traversând Marea Mediterană, cu 24% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut (1.792), a anunţat marţi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie. 

În timpul ultimelor 48 de ore, circa 5.600 de persoane au fost salvate în largul Libiei, a anunţat marţi paza de coastă italiană.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă