12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialAcuzații de abuz sexual în ONU. Șeful misiunii ONU în Republica Centrafricană,...

Acuzații de abuz sexual în ONU. Șeful misiunii ONU în Republica Centrafricană, DEMIS

Șeful misiunii Națiunilor Unite pentru menţinerea păcii în Republica Centrafricană a fost demis de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, după ce au izbucnit mai multe acuzaţii de abuz sexual care incriminează trupele ONU din ţară, potrivit Mediafax

Astfel, șeful ONU le-a spus reporterilor că i-a cerut lui Babacar Gaye să părăsească postul ca urmare a multiplelor acuzaţii de abuz sexual şi de exploatare, fapte comise de cei care lucrează în cadrul misiunilor ONU de menţinere a păcii. Printre acuzaţii se numără şi un raport al organizaţiei Amensty International în care se presupune că o fată în vârstă de 12 ani a fost abuzată sexual săptămâna trecută în Bangui.

“Nu-mi găsesc cuvintele care să exprime cât de îndurerat, supărat şi ruşinat sunt vizavi de rapoartele emise de-a lungul anilor privind exploatarea sexuală şi abuzurile comise de forţele ONU. Când ONU desfăşoară trupe de menţinere a păcii, face asta pentru a proteja oamenii cei mai vulnerabili de pe planetă din cele mai defavorizate locuri. Nu voi tolera nicio acţiune care îi determină pe oameni să înlocuiască încrederea cu frica”, a declarat Ban Ki-moon.

Ban a spus că va convoca joi o sesiune specială a Consiliului de Securitate ONU şi va avea o videoconferinţă cu fiecare şef de misiune, comandant de forţe şi comisar de poliţie pentru a discuta despre responsabilitatea ONU în investigarea acuzaţiilor de abuz sexual.

Organizaţia Amnesty International a solicitat o anchetă urgentă privind rapoartele despre violarea a unei adolescente de 12 ani pe data de 2 august, în timpul unei confruntări armate într-o enclavă musulmană, unde trupe ONU din Rwanda şi Camerun efectuau operaţiuni. Organizaţia a transmis că este posibil ca trupele ONU să fi ucis un băiat în vârstă de 16 ani şi pe tatăl acestuia în aceeaşi zonă în ziua următoare, când trupele au început să împuşte oameni în mod aleatoriu.

Purtătorul de cuvânt al lui Ban, Stephane Dujarric, a spus că au fost 57 de cazuri de presupuse abateri, inclusiv 11 cazuri de posibil abuz sexual, de când misiunea de menţinerea a păcii din Republica Centrafricană a început în aprilie 2014.

Cele mai citite

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă