10.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăȘtirile zileiIncendiu de mici dimensiuni la AFI Cotroceni

Incendiu de mici dimensiuni la AFI Cotroceni

”Luni dimineaţă, în jurul orei 10.00, într-un spaţiu comercial aflat la etajul 1 al AFI Cotroceni a avut loc un incendiu de mici dimensiuni. Acesta a fost sesizat de angajaţii magazinului, la momentul deschiderii, fiind stins imediat prin intervenţia promptă a agenţilor pe zona de securitate la incendiu din cadrul centrului comercial.
Menţionăm că incendiul nu s-a manifestat cu flacără deschisă, fiind doar degajări de fum preţ de câteva secunde. Acesta a pornit de la un scurtcircuit”,  a declarat Andra Grigorescu, marketing manager AFI Cotroceni.

În urma acestui eveniment, nicio persoană nu a avut de suferit. Procedura de intervenţie într-o astfel de situaţie a fost respectată.

“Pagubele materiale înregistrate nu sunt însemnate. Activitatea în AFI Cotroceni se desfăşoară în mod normal la acest moment. Echipe specializate urmează să stabilească cauza producerii evenimentului”, precizează Andra Grigorescu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă