12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiIaşi: Anchetă la o Maternintate, după ce o pacientă a fost trimisă...

Iaşi: Anchetă la o Maternintate, după ce o pacientă a fost trimisă la un alt spital

“Este o pacientă care, în cursul zilei de sâmbătă dimineaţa, s-a prezentat la noi, la maternitate, cu dureri. Este vorba de o sarcină de 21 de săptămâni, cu un făt estimat la 300 de grame. Pacienta a stat acasă cu membrane rupte aproximativ trei zile. A solicitat consult din partea medicului curant, care era plecat în concediu. A fost evaluată de echipa de gardă. Evaluarea s-a făcut, conform protocolului, în consult clinic, consult general, monitorizare ecografică, monitorizarea parametrilor vitali, totul fiind în limite normale. Pacienta a venit la noi la spital cu taxiul, dacă era o urgenţă ar fi solicitat salvarea. În urma evaluării clinice, s-a constatat că nu este o urgenţă, recomandarea fiind să meargă la spitalul de gardă”, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Spitalului de Obstretică şi Ginecologie Cuza Vodă din Iaşi, Anca Bivoleanu.

Ana-Maria Ionescu, în vârstă de 31 de ani, susţine că, pe 26 iunie, a făcut morfologia fetală pentru trimestrul II, medicul dându-i asigurări că sarcina evoluează bine. Pe 30 iunie, i s-a făcut rău, motiv pentru care a decis să meargă la spital să vadă dacă totul este în regulă. În dimineaţa zilei de 1 iulie, s-a prezentat la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă, la medicul Irina Antoniu, care i-a supravegheat sarcina, însă aceasta se afla în concediu. Gravida a fost redirecţionată spre Maternitatea Elena Doamna, întrucât această unitate medicală era de gardă în ziua respectivă.

Femeia, care era gravidă în 21 de săptămâni, susţine că a fost trimisă pe jos până la cealaltă unitate medicală, deşi avea sângerări.

Cei de la Maternitatea Elena Doamna susţin că, la scurt timp după ce a ajuns la spital, femeia a născut un făt de 350 de grame, care nu prezenta semne de viaţă, cazul fiind considerat un avort în evoluţie.

Cele mai citite

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...
Ultima oră
Pe aceeași temă