12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiGalaţi: Trei noi cazuri de moarte cauzată de hipotermie

Galaţi: Trei noi cazuri de moarte cauzată de hipotermie

Potrivit acesteia, este vorba despre trei bărbaţi de 50, 64 şi respectiv 57 ani, toţi din mediul rural, care au murit vineri, iar Serviciul de Medicină Legală a stabilit ca şi cauză a morţii ca fiind hipotermia.

“În primul caz este vorba despre doi bărbaţi, de 50 şi 64 ani. Cel de 50 ani a fost găsit deja decedat, iar cel de 64 ani a decedat la spital. Au murit din pricina hipotermiei severe şi a intoxicaţiei etanolice severe. Un al treilea deces, un bărbat de 57 ani, tot din mediul rural, a fost găsit într-o locuinţă părăsită. Cauza decesului a fost hipotermia severă”, a precizat Liliana Iordăchescu.

Primii doi bărbaţi au fost găsiţi într-o casă neîncălzită, unul decedat, altul în comă, după ce consumaseră alcool.

La nivelul judeţului Galaţi, de la începutul sezonului rece, au fost înregistrate şapte decese cauzate de hipotermie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă