Senatorul PSD Șerban Nicolae a declarat, în plenul Camerei Deputaților, că lanterna telefonului consumă minute din abonamentul telecom oferite de Parlamentul României. Ba mai mult, senatorul le-a atras atenția colegilor săi să nu ridice costurile prin utilizarea lanternei, după ce parlamentarii Opoziției și-au aprins telefoanele în semn de solidaritate cu protestatarii din Piața Victoriei.
„Am văzut că ați imitat un gest făcut de cei din Piață, care, la rândul lor, îi imitau pe unii din Ucraina. Probabil că modelul este foarte plăcut și dorit și la noi. Aș fi vrut să mă asigur că toți cei care au făcut acest gest, și-au folosit și telefonul și abonamentul din fonduri proprii, nu pe banii Parlamentului. Mulțumesc”, a declarant senatorul.
Imediat după cele spuse, el a fost aplaudat de o majoritate de senatori și parlamentari ce se aflau la ședința de plen.
Senatorul PSD este președintele Comisiei Juridice din Senatul României.
Parlamentarii din opoziție și-au aprins lanternele telefoanelor, în Parlament, unde a avut loc dezbaterea moțiunii de cenzură care vizează Guvernul Grindeanu, în timpul discursului susținut de șefa interimară a PNL, Raluca Turcan.
La finalul discursului, ea a transmis coaliției de guvernare PSD-ALDE: „Să se facă lumină și acest Guvern să fie demis!”, a spus Raluca Turcan.
În replică, parlamentarii din opoziție și-au aprins lanternele telefoanelor, în semn de solidaritate cu protestatarii care, duminică și-au aprins lanternelor telefoanelor, în Piața Victoriei.
Despre #REZIST. Dezvăluirea săptămânii:
EXCLUSIV. Revoltă la Ministerul Justiției împotriva ministrului Florin Iordache, autorul ordonanțelor penale care au indignat România. Funcționarii din MJ s-ar fi opus adoptării Ordonanței 13 | TOP CITIRI
Despre #REZIST. ANALIZA SĂPTĂMÂNII:
TOP. Cea mai citită analiză a săptămânii: Cacealma. Ce ascunde pasul înapoi făcut de PSD și Liviu Dragnea | EXCLUSIVITATE
[…] Ba mai mult, senatorul le-a atras atenția colegilor săi să nu ridice costurile prin utilizarea lanternei, după ce parlamentarii Opoziției și-au aprins telefoanele în semn de solidaritate cu protestatarii din Piața Victoriei, titrează România Liberă. […]