10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialServiciul de Investigare a Fraudelor a dispus inceperea urmaririi penale

Serviciul de Investigare a Fraudelor a dispus inceperea urmaririi penale

Spitalul Judetean Arges a intrat in 2006 cu o datorie la furnizori de peste 200 miliarde lei. Debitul in cauza a fost posibil din cauza fostelor conduceri ale spitalului, care au facut plati preferentiale firmelor de constructii ce au efectuat lucrari de reparatii, renovare si modernizare a unor sectii din cadrul spitalului.

Precizam ca aproape toate lucrarile mai sus enumerate au fost atribuite firmelor de constructii agreate, prin incredintare directa, si nu in urma unor licitatii, asa cum prevede legislatia in vigoare. Numai ca zilele trecute Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul IJP Arges a redeschis dosarul “Spitalul Judetean”, solutionat prin 2002 cu NUP, si a dispus inceperea urmaririi penale a contabilului-sef Gabriela Burcea si a fostei directoare Marilena Miulescu. Despre cum au reusit fostele conduceri ale Spitalului Judetean Arges sa fraudeze institutia pe care au condus-o cu peste 45 miliarde lei, in cele ce urmeaza.

Zecile de miliarde au intrat in contul aceluiasi patron

Incepand din 2000, lucrarile de reparatii, renovare si modernizare a sectiilor Spitalului Judetean Arges au intrat sub “zodia” atribuirilor directe pe baza de oferta, fara organizarea de licitatii. In acest sens au fost agreate patru firme de constructii: “Construct Partener”, “Confort Ambient”, “Myss Aida Junior” si “Otilia”, ultima fiind deja radiata din Oficiul Registrului Comertului (ORC) Arges. “Construct Partener” si “Confort Ambient” apartin aceluiasi patron, Nicolae Ciobanu din Darmanesti. Cele doua firme au castigat pe rand, prin atribuire directa, toate lucrarile de reparatii, renovare si modernizare a principalelor sectii din SJ Arges. Astfel, numai in conturile cele doua firme care apartin lui Nicolae Ciobanu, “Construct Partener” si “Confort Ambient”, au intrat in perioada 2000-2005 nu mai putin de 36,870 miliarde lei, cu o medie de 7,4 miliarde lei/an. Precizam ca Nicolae Ciobanu (si firmele sale de constructii) a fost adus in 2000 de ex-directorul Marilena Miulescu, dar a fost in continuare agreat si de conducerea care a urmat, respectiv de fostul director al SJ Arges, dr. Constantin Paun, care de altfel i-a incredintat lucrarile pentru care a incasat cele aproape 37 miliarde lei, repetam, fara nici o licitatie, ci prin incredintare directa, pe baza de oferta. Celelalte doua firme, “Otilia” si “Myss Aida Junior”, au castigat: prima – 2,4 miliarde lei, iar a doua – 5,6 miliarde lei, firma “Otilia” fiind la aceasta data radiata din ORC Arges.

Reanimarea, intrata in coma

In 2005 a intrat in renovare si sectia Reanimare Septica si Aseptica a Spitalului Judetean Arges, al carei sef era (si a ramas) dr. Constantin Paun, fost director al spitalului. Lucrarile de reparatii, renovare si modernizare a sectiei Reanimare au fost incredintate oficial catre trei firme de constructii: “Ceramis Design 2003”, “Sam” Pitesti si “Sistem” Mioveni. Neoficial am aflat ca ar fi vorba de vreo cinci firme. Iata si sumele incasate de cele 3 firme: “Ceramis Design” – 4,2 miliarde lei, “Sam” – 4,4 miliarde lei si “Sistem” – 4,7 miliarde lei, respectiv un total de 13,3 miliarde lei. Suma care se adauga celor 45 miliarde lei. Acestor sume li se adauga o alta cheltuiala de cate 2 miliarde lei/luna reprezentand tratamentul unui ofiter SRI bolnav de SIDA si tratat pe banii Spitalului Judetean. Precizam ca pentru nici una din lucrari nu a fost intocmit un caiet de sarcini. Licitatiile au lipsit cu desavarsire. Iar Spitalul Judetean Arges, pentru a fi pregatit sa reziste unui viitor eventual cutremur, mai necesita lucrari de reparatii si consolidare in valoare de peste 300 miliarde lei. Situatie in care nu ne putem reprima o intrebare de minim bun-simt: ce fel de reparatii si renovari au fost facute pana acum daca, potrivit specialistilor de la Inspectia in constructii, Spitalul Judetean Arges necesita lucrari de reparatii si consolidare de alte 300 miliarde lei pentru a trece cu bine de urmarile unui viitor eventual cutremur? “Cutremur” care deocamdata se face simtit doar la nivelul unei foste conduceri a spitalului – ex-directorul Marilena Miulescu si contabilul-sef Gabriela Burcea, cele doua fiind urmarite penal, in urma redeschiderii de catre Serviciul de Investigare a Fraudelor a unui dosar solutionat cu NUP in 2002.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă