10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialProcurorii doresc sa devina judecatori

Procurorii doresc sa devina judecatori

“Tot mai multi procurori vor sa devina judecatori sau pleaca spre Directia Nationala Anticoruptie (DNA) si Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism  (DIICOT)”, a declarat ieri George Balan, procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti (PCAB). Procurorii “migratori” cred ca la instante vor resimti mai putin presiunea institutionala determinata de mediatizarea unor dosare sau de volumul de activitate. Potrivit procurorului Balan, cei 286 de procurori de pe raza PCAB au avut in lucru peste 75.000 de dosare, iar media de dosare a fost de 690 la un singur procuror.
Fenomenul de migrare a procurorilor catre functia de judecatori nu este nou. La Consiliul Superior al Magistraturii, in ultimii sase ani s-au adunat aproape 200 de cereri ale procurorilor pentru transferul in functia de judecatori. Lipsa acuta a procurorilor a determinat ministrul Justitiei sa ceara CSM suspendarea aprobarii acestor cereri.

Independenti, dar nu inamovibili

Vicepresedintele CSM, procurorul Dan Nicolae Chiujdea, ne-a declarat ca, intr-adevar, procurorii se tem sa nu-si piarda independenta si sa devina "agenti ai Executivului". In discutiile din CSM, ministrul Monica Macovei a sustinut ca procurorii sunt legati de Executiv, ei reprezentand factorul care asigura siguranta cetateanului. Or, siguranta cetateanului intra in atributiile Executivului.
Dan Chiujdea ne-a explicat ca pierderea independentei procurorilor nu este posibila in Romania, legislatia actuala, Constitutia si actele semnate de Romania in vederea aderarii nepermitand acest lucru. Procurorii romani au un statut existent si in alte tari europene (Franta, Belgia, Ungaria, Spania etc.): nu sunt inamovibili, insa sunt independenti. Mai exact, procurorul nu este subordonat nici unei institutii de stat si nici ierarhic. Procurorul roman trebuie, intr-adevar, sa prezinte dosarul prim-procurorului pentru control, dar numai in sensul stabilirii legalitatii masurii propuse. Masura respectiva poate fi atacata de oricare dintre parti in instanta.
Vicepresedintele CSM a adaugat ca "in aceasta perioada a Romaniei, cel putin, este necesar ca procurorii sa nu fie subordonati unei institutii sau ierarhic". Tarile europene in care procurorii au statutul de subordonati ai Executivului sunt, in general, tarile anglo-saxone (Germania, Suedia, Norvegia si altele).

Cele mai citite

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...
Ultima oră
Pe aceeași temă