12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialUn localnic din Vânju Mare a vrut să arunce blocul în aer

Un localnic din Vânju Mare a vrut să arunce blocul în aer

Un bărbat cu domiciliul în oraşul Vînju Mare a dat drumul la gaze în bucătăria garsonierei sale, amenințând că aruncă blocul în aer, informează Agerpres.

Incidentul s-a produs vineri după-amiază.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Mehedinţi, Claudia Mendea, a declarat că la 112 s-a solicitat sprijin în cazul unui bărbat care ameninţa că aruncă în aer o butelie cu gaz metan, în locuinţa lui.

"O patrulă mixtă de ordine şi siguranţă publică a IJJ Mehedinţi s-a deplasat la faţa locului unde a constatat că un cetăţean a dat drumul la gazul unei butelii, punând astfel în pericol siguranţa locatarilor. Jandarmii au discutat cu acesta care încerca, fără să poată exprima coerent, să-şi facă publice unele nemulţumiri personale. Ei l-au convins să renunţe la gestul său", a precizat Mendea. 

Potrivit sursei citate, oamenii legii au stabilit că persoana în cauză este cunoscută cu afecţiuni medicale şi nu este prima dată când recurge la o asemenea ameninţare, motiv pentru care a fost condus la Spitalul de Psihiatrie din Drobeta Turnu Severin pentru evaluarea stării de sănătate.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Regele Charles își reia activitățile publice. “A înregistrat progrese încurajatoare în tratamentul împotriva cancerului”, afirmă medicii

Regele Charles al Marii Britanii va reveni săptămâna viitoare la îndatoririle publice pentru prima dată de când a fost diagnosticat cu cancer. Acesta face...
Ultima oră
Pe aceeași temă