15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialTribunalul Dolj a reluat de la zero procesul lui Darius Vâlcov

Tribunalul Dolj a reluat de la zero procesul lui Darius Vâlcov

Magistraţii Tribunalului Dolj au admis cererea fostului ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, de a se prezenta la Poliţia Slatina o dată la două săptămâni, ca obligaţie a controlului judiciar, în timp ce procesul său va fi reluat de la zero, informează Mediafax.

 Magistraţii de la Tribunalul Dolj au hotărât să menţină măsura controlului judiciar faţă de Bogdan Darius Vâlcov, fost ministru al Finanţelor şi senator de Olt. Hotărârea a fost luată la primul termen al dosarului mutat de la Tribunalul Olt, în care Vâlcov este judecat pentru două infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă, al doilea dosar în care fostul senator oltean a fost trimis în judecată de procurorii DNA.

Totodată, judecarea cauzei pe fond a fost amânată pentru 11 octombrie.


Astfel, procesul lui Vâlcov va fi reluat de la zero, reaudierea martorilor urmând să înceapă din octombrie, când se vor prezenta în faţa instanţei doljene Cristian Ramba şi Alexandru Mocanu.

Decizia CEDO, aplicată şi în cazul lui Liviu Dragnea, a determinat instanţa din Dolj să pună în discuţie la termenul de miercuri necesitatea readministrării probelor, aspect susţinut şi de avocaţii inculpatului, care au precizat că „judecătorul care se pronunţă trebuie să fie şi cel care a administrat probele, să-şi facă o convingere intimă cu privire la acestea”. Reaudierea martorilor a fost susţinută în faţa instanţei şi de Darius Vâlcov.

„Menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Vâlcov Darius Bogdan. Admite cererea formulată de inculpat. Modifică conţinutul obligaţiei impusă acestuia de a se prezenta săptămânal la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, Poliţia Municipiului Slatina, respectiv o dată la două săptămâni. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. (…) Pe fondul cauzei, pentru audierea martorilor Ramba Christian Virgil şi Mocanu Marian Alexandru, se amână cauza la 11.10.2017”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.


Dosarul s-a înregistrat la Tribunalul Dolj pe 20 iulie, după ce judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au admis cererea lui Vâlcov.

În acest dosar, Darius Vâlcov a fost trimis în judecată, în anul 2015, pentru două infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă.

 

Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...
Ultima oră
Pe aceeași temă