15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialSorin Ovidiu Vîntu află astăzi dacă va merge la închisoare în dosarul...

Sorin Ovidiu Vîntu află astăzi dacă va merge la închisoare în dosarul de şantaj asupra lui Sebastian Ghiţă

Curtea de Apel Bucureşti va anunţa joi, 21 iunie, în jurul orei 15, sentinţa finală în dosarul în care Sorin Ovidiu Vântu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru că l-a şantajat pe omul de afaceri Sebastian Ghiţă, patronul Asesoft şi al televiziunii România TV. 

“Sorin Ovidiu Vântu mi-a spus personal că trebuie să-i plătesc 200.000 de euro pe lună, că altfel rupe contractul (de manageriat al postului Realitatea TV – n.r.), că mă va decredibiliza în mediul de afaceri, că voi pierde bani, că mă va da afară. Întrucât situaţia se degrada continuu, m-am hotărât să fac o plângere la Parchet”, a declarat Ghiţă în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti de joi este definitivă.

Judecătoria Sectorului 1 a decis, în 3 februarie a.c., condamnarea lui Sorin Ovidiu Vîntu la şase luni de închisoare cu executare şi a lui Ion Ilie Cezar la cinci luni, pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.

Decizia a fost contestată atâ de procurori, cât şi de Vântu şi Ion Ilie Cezar. Recursul se judecă de Curtea de Apel Bucureşti, potrivit noilor reglementări privind accelerarea reformei în justiţie.

Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar au fost trimişi în judecată în 23 mai 2011, în stare de arest, pentru şantaj.

Cei doi au fost arestaţi preventiv în 29 aprilie 2011 şi eliberaţi în 16 iunie 2011 de o instanţă a Tribunalului Bucureşti.

Potrivit acuzării, în perioada martie – aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar l-au constrâns, prin ameninţare, pe Sebastian Ghiţă, parte vătămată în dosar, să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunţarea unui contract cu scopul obţinerii injuste, în folosul lor de beneficii materiale cu consecinţa prejudicierii părţii vătămate. Concret, constrângerea a fost realizată de către Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar prin ameninţarea cu uciderea lui Sebastian Ghiţă, a familiei sale, respectiv compromiterea imaginii publice.

Mijloacele întrebuinţate, datorită succesiunii presiunilor exercitate, au fost de natură să creeze temere părţii vătămate, astfel încât aceasta a remis suma de 150.000 de euro. Prin intermediul inculpatului Ion Ilie suma de bani urma să ajungă la inculpatul Vîntu în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste, fiind urmărit de ambii inculpaţi, care ar fi beneficiat de acest avantaj ilicit, au precizat procurorii.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă