Preşedintele ales al CA al TVR, Claudiu Săftoiu, a declarat, marţi, referindu-se la protestatarii din curtea TVR, că a observat că aceştia se simt lezaţi de expresii pe care le-a folosit şi că le cere scuze public, precizând că în afirmaţiile sale s-a referit la o minoritate din rândul salariaţilor, potrivit Mediafax.
„În acest moment în curtea Televiziunii sunt protestatari, lor mă adresez, pentru că într-o anumită exprimare publică am folosit expresii inadecvate, calificative şi epitete pentru o minoritate din cadrul salariaţilor Televiziunii Române. Nu am generalizat în niciun fel, dar, pentru că am observat că se simt lezaţi, le cer scuze public. Lucrul acesta nu mă opreşte însă să remarc faptul că rămân încă în Televiziunea Română oameni care nu sunt demni să poarte numele de salariat, angajat al Televiziunii Române”, a mai spus Claudiu Săftoiu.
Câteva sute de angajaţi ai Societăţii Române de Televiziune (SRTv) s-au adunat marţi, în jurul orei 10.00, în curtea instituţiei şi protestează faţă de procesul de concediere colectivă din TVR, în urma căruia vor fi desfiinţate 872 de posturi.
Societatea Română de Televiziune este în prezent în plin proces de restructurare. Consiliul de Administraţie (CA) al SRTv a aprobat, pe 28 septembrie, noua schemă organizaţională a Televiziunii Române, care prevede desfiinţarea a 872 de posturi, în instituţie urmând să rămână în urma concedierilor colective 2.395 de angajaţi.
Citeşte şi: