9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialRetrogradarea ratingului SUA: secretarul Trezoreriei decide să rămână în post

Retrogradarea ratingului SUA: secretarul Trezoreriei decide să rămână în post

Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Timothy Geithner, i-a afirmat preşedintelui Barack Obama intenţia sa de a rămâne în post, a anunţat duminică ministerul său, punând capăt unor speculaţii cu privire la posibila lui plecare, informează Agerpres.

 

“Secretarul (ministrul finanţelor american n.r.) l-a informat pe preşedinte că intenţionează să rămână în post la Trezorerie”, a declarat ministerul într-un comunicat, la două zile după retrogradarea ratingului SUA de către agenţia de evaluare Standard and Poor’s.

Presa americană specula de la sfârşitul lunii iunie asupra eventualei sale plecări.

Geithner este singurul secretar al Trezoreriei al lui Obama după ce acesta a intrat în funcţie în ianuarie 2009. Potrivit unor surse guvernamentale citate în presă, el plănuia să demisioneze după doi ani şi jumătate de muncă intensă, dar Obama îi apreciază activitatea şi doreşte să-l păstreze în echipa sa.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă