15 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialPictorul Paul Gherasim a murit

Pictorul Paul Gherasim a murit

Pictorul Paul Gherasim a încetat din viață, potrivit unui anunț postat pe pagina de Facebook a Muzeului Național al Țăranului Român (MNȚR).

Cu imensă tristețe, am aflat de trecerea la cele veșnice a domnului Paul Gherasim, un mare prieten al Muzeului Național al Țăranului Român. Cu doar 8 zile în urmă, la Muzeul Țăranului a avut loc lansarea celui mai recent album al cărui autor a fost domnul Paul Gherasim. Dumnezeu să îl odihnească!”, se precizează în mesajul postat pe Facebook.

Pictorul Paul Gherasim s-a născut la 25 iunie 1925, la Botești, județul Suceava. El a studiat desenul cu pictorul Nicolae Dărăscu, iar pictura cu Jean Alexandru Steriade, la Academia de Arte Frumoase din București (1943-1947). Din anul 1946 a participat la principalele expoziții oficiale.

Prima expoziție personală a avut loc în 1965, la Galeria Galateea. A participat aproape permanent, de atunci, la manifestări plastice din muzee și galerii din țară și străinătate, obținând numeroase premii, burse de studii, călătorind.

În anul 1985 are inițiativa înființării grupului „Prolog”, cu un program de asumare a conceptului de „ordine divină” care fertilizează natura. Din acest grup fac parte artiști de primă mărime: Constantin Flondor, Ion Grigorescu, Horea Paștina etc. În lucrările sale, artistul simplifică imaginea până la esență: „Logosul”, „Octogonul”, 'Bolta', „Însemnare”, compoziții cu Iisus spiritualizat, purtat pe brațe într-o lumină gri-albăstruie sunt doar câteva dintre temele studiate îndelung, în cultul zugravilor de biserici.

Cele mai citite

Cum poți solicita despăgubiri de la Wizz Air? 3 recomandări

Mai mult de jumătate dintre pasagerii de zbor din Uniunea Europeană nu își cunosc drepturile în caz de întârziere sau anulare a zborului. Nu...

VIDEO. Dana Budeanu îi atacă pe părinții lui Vlad Pascu: “Sunt cel puțin la fel de responsabili”

În cadrul emisiunii "Punctul Culminant" de la România TV, difuzată joi, Dana Budeanu a fost invitată să vorbească despre unele subiecte de actualitate extrem...

Cum alegi scaunul de birou pentru copii?

Școala online a fost pentru mult timp o normalitate în lumea celor mici. Tocmai de aceea, improvizarea unui birou acasă a devenit o prioritate...
Ultima oră
Pe aceeași temă