13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialNoi proteste față de Revoluția fiscală a lui Dragnea și Tudose sunt...

Noi proteste față de Revoluția fiscală a lui Dragnea și Tudose sunt anunțate pentru duminică seara în București, în țară și în diaspora

Proteste faţă de Revoluția fiscală, precum şi faţă de proiectele de modificare a legilor Justiţiei sunt anunţate pentru duminică seara, atât în Bucureşti, cât şi în mai multe oraşe din ţară și în diaspora. În Bucureşti, oamenii se vor aduna în faţa Guvernului, urmând să plece în marş spre sediul PSD de pe Kiseleff, în care să arunce cu hârtie igienică.

 „OUG de modificare a Codului Fiscal a fost publicată, vineri seară, în Monitorul Oficial. Putem bloca ALDE-PSD să o pună în practică ieşind în stradă, în număr cât mai mare. Ieşirea în stradă este soluţia cea mai bună pentru a opri aceste modificări propuse de un guvern iresponsabil şi incapabil. Ce fac ei este un atentat la democraţie. Duminică ne strângem în Piaţa Victoriei, pentru a spune ca ne-am săturat, a venit momentul să plecaţi”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului din Bucureşti.

Protestatarii ar urma să se adune în Piaţa Victoriei din Capitală, iar apoi să plece către sediul PSD de pe Kiseleff. Organizatorii spun că „sediul PSD nu este un obiectiv militar de siguranţă naţională”, astfel că manifestanţii pot veni cu hârtie igienică, făcând referire la protestul de miercuri faţă de modificarea legilor Justiţiei, când jandarmii au încercat să confişte sulurile de hârtie igienică pe care oamenii le aduseseră în Piaţa Victoriei pentru a le arunca spre clădirea Guvernului.

„Guvernarea trebuie să urmărească bunăstarea cetăţenilor, NU interesele proprii. Este responsabilitatea noastră, este viitorul nostru în joc, ţine de fiecare dintre noi, este necesar să luăm atitudine şi să nu le mai permitem să îşi bată joc. Vestea bună, Sediul PSD nu este un obiectiv militar de siguranţă naţională, aşa cum este Guvernul, deci puteţi să aduceţi hartie igienică cu voi”, se mai precizează în postarea de pe rețeaua de socializare.

De asemenea, organizatorii spun că Revoluția fiscală a avut şi efecte imediate, precum creşterea cursului euro şi scumpirea combustibilului. „Şi, pentru ce toate astea, pentru ce să storci şi mai mulţi bani? Pentru a-i lasa pe corupţi cu averile neatinse? (60 de milioane de euro ne datorează Dan Voiculescu şi încă 114 Radu Mazăre. (…) Oare pentru minerul rănit în accidentul din Uricani şi decedat din cauza bacteriilor din spital să fie? Ca să acorzi pensiile speciale, bonusuri şi alte venituri iraţionale şi nejutificate aleşilor?”, explică ei.

Alte proteste față de Revoluția fiscală vor avea loc la Alba Iulia (în faţa Prefecturii), Arad (în faţa Primăriei), Alexandria (Casa de Cultură), Baia Mare (Piaţa Revoluţiei), Bistriţa (Piaţa Petru Rareş), Braşov (Prefectură), Brăila, Constanţa (Prefectură), Constanţa (Piaţa Mihai Viteazu), Focşani (Piaţa Unirii), Galaţi (Prefectură), Iaşi (Piaţa Unirii), Oradea (Piaţa Unirii), Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Reşiţa (Centrul civic), Târgu Mureş (Prefectură), Târgu Ocna (Primărie) şi Timişoara (Piaţa Victoriei).

Și românii din diaspora şi-au anunţat susţinerea pentru cei de la Bucureşti şi din ţară, organizând manifestaţii asemănătoare şi în Berlin (în faţa Ambasadei), Birmingham (Centenary Square), Bruxelles (în faţa Ambasadei), Glasgow (George Square), Londra, Milano (în faţa Consulatului), Munchen (în faţa Consulatului), Roma (Piazza dell’Esquilino) şi Copenhaga (în faţa Ambasadei).

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind Codul Fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial vineri seara la două zile de la adoptarea de către Cabinetul Tudose.

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă