Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Importatorii de vată minerală: România poate stopa procedura de infringement a CE

Ca urmare a declanşării de către Comisia Europeană a procedurii de infringement împotriva României pentru nerespectarea Directivei 2010/31/EU privind performanţa energetică a clădirilor, Asociaţia ...

Share

COMUNICAT DE PRESA 0 comentarii

13.11.2013 - 11:23

Ca urmare a declanşării de către Comisia Europeană a procedurii de infringement împotriva României pentru nerespectarea Directivei 2010/31/EU privind performanţa energetică a clădirilor, Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Vată Minerală din România (APIVMR) face următoarele precizări.

Procedura de infringement este in faza incipientă, iar România poate evita evoluţia sa către sesizarea Curţii de Justiţie dacă, în termen de două luni, trimite o notificare Comisiei Europene prin care se arată toate măsurile pe care le-a luat pentru transpunerea Directivei in legislaţia naţională.

Această transpunere a Directivei implică faptul că statul român să se asigure că toate clădirile noi vor fi aşa-numite "clădiri cu consum de energie aproape zero, începând cu anul 2021. Se urmăreşte astfel reducerea consumului de energie din clădiri (pentru încălzire, climatizare, apă caldă, iluminat, ventilaţie) şi, mai ales, diminuarea emisiilor poluante care apar la producerea acestei energii din surse neregenerabile. În mod cert, o „clădire cu consum aproape zero de energie” va avea şi costuri de întreţinere mult mai mici pentru proprietar sau chiriaş.

Totodată, fiecare stat membru UE trebuie să definească în termen de circa un an, nivelul consumului total de energie care caracterizează o astfel de clădire şi să trimită Comisiei Europene, Planul Naţional pentru „clădiri cu consum aproape zero de energie”.

O serie de state, cum ar fi Belgia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Lituania au trimis deja documentele respective, care sunt disponibile pentru consultare pe site-ul web al Comisiei Europene. În cazul construcţiilor noi, unifamiliale, toate aceste state au definit „clădirea cu consum aproape zero de energie” ca având un consum total de energie primară între 20 si 70 kWh/(m2 an). Ungaria a determinat şi ea pentru aceeaşi categorie de clădiri o valoare de 100 kWh/(m2 an). O altă categorie de state, cum ar fi Germania, Austria, Suedia sunt recunoscute pentru valorile foarte scăzute ale consumurilor de energie deja prezente în reglementările naţionale.

În prezent, în România, reglementările existente (Normativul C 107/2005) nu impun o valoare maximă acceptabilă pentru consumul total de energie primară al unei construcţii noi, sau renovate. Singura reglementare în vigoare, din anul 2005, se referă exclusiv la valoarea maximă admisibilă pentru consumul de energie pentru încălzire.

APIVMR consideră că aceste valori nu mai pot fi luate ca punct de pornire pentru stabilirea nivelului de consum pentru orizontul de timp de după 2020, fie şi numai din simplu motiv că valorile preţurilor diverselor forme de energie (electricitate, gaz) au suferit sau vor suferi majorări în intervalul de timp menţionat.

În mod cert, consumul de energie primară al „clădirii cu consum aproape zero de energie” va trebui să ţină seama şi de eficienţa financiară pentru proprietarul clădirii şi a soluţiilor tehnice posibile pentru reducerea consumului de energie.

APIVMR consideră însă că, pentru casele unifamiliale noi, valoarea acestui consum nu trebuie să se îndepărteze de cele enunţate deja de statele europene menţionate mai sus. O „clădire cu consum aproape zero de energie” nu ar trebui să depăşească valoarea de 100 kWh/(m2 an), în termeni de energie primară totală consumată.

Despre APIVMR

Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Vată Minerală din România (APIVMR) a fost înfiinţată la iniţiativa a cinci companii active în acest segment al pieţei materialelor de construcţii. APIVMR s-a constituit in mod oficial în decembrie 2011. Printre principalele obiective ale APIVMR se numără creşterea transparenţei întregii activităţi şi optimizarea tehnicilor de reclamă comercială pentru combaterea concurenţei neloiale şi a tendinţelor de monopol; constituirea Asociaţiei ca o voce reprezentativă a întregii industrii în dialogul cu alţi factori interesaţi, inclusiv autorităţile; oferirea de informaţii detaliate profesioniştilor (proiectanţi, constructori, auditori energetici) şi educarea publicului larg în domeniul eficienţei energetice în construcţii; participarea, ca factor deopotrivă autorizat şi interesat, la discuţiile publice asupra proiectelor de legi şi altor acte normative care au legatură cu activitatea membrilor APIVMR.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...