18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialIgaş anunţă noi demiteri la Inspectoratele Judeţene de Poliţie

Igaş anunţă noi demiteri la Inspectoratele Judeţene de Poliţie

Ministrul de Interne, Traian Igaş, a declarat joi, la Sibiu, că, până la sfârşitul acestui an, va fi analizată activitatea fiecărui inspectorat judeţean de poliţie în parte, urmând ca în funcţie de aceste rapoarte să se ia măsuri. “Toate inspectoratele judeţene vor fi analizate în perioada următoare. Apoi vom face o evaluare a IPJ-urilor şi când vom avea un raport clar la nivelul fiecărui IPJ, îl vom analiza punctual şi vom vedea ce avem de făcut. Până acum au fost făcute verificări la IPJ Neamţ, Arad şi Bistriţa”, a declarat Igaş, care a adăugat că, în cazul de la Neamţ, urmează şi alte demiteri.

“Atunci când toate măsurile vor fi finalizate, cred cu convingere că va trebui să facem modificări în conducerea IPJ Neamţ şi vom vedeea la momentul potrivit cine va lua conducerea. Ceea ce vreau să transmit este că ne preocupă siguranţa cetăţeanului, că ne preocupă credibilitatea fiecărui poliţist în parte şi cred că remediere imaginii pe care o avem acum ţine în primul rând de noi. Trebiue să mergem până la capăt pentru a recâştiga credibilitatea Poliţiei”, a precizat Igaş, citat de realitatea.net.

Referitor la măsurile de demitere ale şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, şi a secretarului de stat Dan Fătuloiu, ministrul Traian Igaş consideră că aceste decizii se impuneau, iar ele au legătură directă cu ceea ce s-a întâmplat la Neamţ, în special în privinţa lui Tobă. “Măsurile sunt corecte şi echilibrate, luate în urma unei stări de fapt găsite în Poliţie. Demiterea lui Tobă are legătură cu ceea ce s-a întâmplat la Neamţ, pentru că nu este permis niciunui angajat al Ministerului de Interene să tolereze asemenea fapte, care înţeleg că erau cunoscute de mai mult timp. Cei care au trebuit să plătească într-o primă fază au plătit, dar vor urma şi alţii”, a spus Igaş.

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, prezentă şi ea miercuri la Sibiu, a declarat că în urma scandalului de la Neamţ vor fi verificate inclusiv eventualele legături ale procurorilor cu lumea interlopă. “În cadrul acestui dosar vom verifica toate informaţiile care au apărut în spaţiul public”, a spus Kovesi.

Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...
Ultima oră
Pe aceeași temă