10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialHoria Georgescu, ANI: Este un trust media cu conexiuni politice care ATACĂ...

Horia Georgescu, ANI: Este un trust media cu conexiuni politice care ATACĂ şefi de instituţii

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, spune că raportul Comisiei Europene pe Mecanismul de Cooperare şi verificare este unul obiectiv şi că presiunile din partea presei, despre care se vorbeşte în raport, sunt adevărate.

“Este un trust media cu conexiuni politice care foloseşte atacuri” asupra şefilor de instituţii “în cel mai josnic mod”.  “Timp ce cinci luni, am fost hărţuit şi eu, şi familia mea,” a adăugat Georgescu, într-o emisiune la Digi 24. El a precizat că a acţionat trustul în instanţă, dar atacurile au continuat.

“Nu ne-am plâns Comisiei europene, dar CE a observat acest lucru, au fost văzute ca încercări de intimidare,” a spus Georgescu.

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a declarat, pe de altă parte, că este “aberant” ca în raportul CE să apară astfel de prevederi, legate de presă. “Comisia europeană greşeşte foarte mult (…) Să spună care sunt institţiile de presă la care se referă,” a mai spus Ivan.

Pe Horia Georgescu, Ivan l-a acuzat de “poliţie politică”. “Oricine îl atacă pe Traian Băsescu ajunge ori la DNA, ori la ANI,” a spus el.

În replcă, Georgescu i-a spus lui Ivan să facă o cerere pentru a vedea dacă există un dosar la ANI pe numele său. Şeful ANI a adăugat că el nu poate preciza dacă există un astfel de dosar.

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă