-1.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialFostul principe Nicolae reacționează la retragerea titlului său

Fostul principe Nicolae reacționează la retragerea titlului său

Nepotul Regelui Mihai I a transmis, marți, că îşi asumă decizia bunicului său de a-i retrage titlul de Principe al României şi locul în Linia de Succesiune la Coroana României. Nicolae Mihai Medforth Mills a spus că titlul şi prezenţa în linia de succesiune îi impuneau un mod de a-şi conduce viaţa pe care nu l-a putut accepta. 

Citește și: Cine este Nicolae, nepotul regelui Mihai I, îndepărtat de la succesiune

„Poziţia de Principe al României şi prezenţa în Linia de Succesiune la Coroana României impun un mod de a-mi conduce viaţa pe care găsesc dificil să îl accept. De aceea, cu multă durere în suflet, consider că decizia Majestăţii Sale Regelui este binevenită pentru mine. Voi căuta, în viitor, să-mi servesc idealurile şi principiile în alt mod”, a spus nepotul regelui Mihai I.

Citeşte şi: Designerul Casei Regale îi ia apărarea fostului Principe Nicolae

De asemenea, fostul principe a spus că se va dedica în continuare activităţilor ecologice, de tineret şi caritabile.  

Citește și: Casa Regală: Retragerea titlului principelul Nicolae NU este o pedeapsă

Redăm comunicatul integral:

„Duminică, 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai I, bunicul meu, a luat decizia de a-mi retrage titlul de Principe al României şi locul în Linia de Succesiune la Coroana României. Această decizie, pe care mi-o asum, vine în urma unei perioade în care am reflectat la viitorul ţării şi Casei noastre, precum şi la rolul pe care eu îl pot avea în propăşirea lor.

Poziţia de Principe al României şi prezenţa în Linia de Succesiune la Coroana României impun un mod de a-mi conduce viaţa pe care găsesc dificil să îl accept. De aceea, cu multă durere în suflet, consider că decizia Majestăţii Sale Regelui este binevenită pentru mine. Voi căuta, în viitor, să-mi servesc idealurile şi principiile în alt mod.

Le mulţumesc tuturor celor care, în anii cât m-am aflat în mijlocul românilor, mi-au acordat încrederea, sprijinul şi speranţa lor, şi care şi-au oferit ajutorul la iniţiativele dedicate propăşirii României. În noile mele circumstanţe, voi căuta să mă dedic în continuare activităţilor ecologice, de tineret şi caritabile, despre care am învăţat atâtea lucruri cât timp m-am aflat în România.

Doresc de asemenea să le mulţumesc autorităţilor publice centrale şi locale pentru deschiderea cu care şi-au acordat sprijinul proiectelor comune, şi mai ales familiei mele, pentru dragostea şi înţelegerea cu care m-au înconjurat aici.

Nădăjduiesc ca Dumnezeu să protejeze şi în viitor naţiunea şi Coroana Română.”

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...
Ultima oră
Pe aceeași temă