18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialDiplomele eliberate de "Spiru Haret" trebuie validate intr-un interval de cinci ani

Diplomele eliberate de “Spiru Haret” trebuie validate intr-un interval de cinci ani

Pentru a evita problemele la serviciu sau la diferite examene, cum a fost si titularizarea in invatamant, peste 100.000 de absolventi de la Universitatea "Spiru Haret" vor avea posibilitatea sa isi valideze diplomele de licenta in cel mult cinci ani. Toate costurile legate de sustinerea examenului de validare trebuie suportate de Universitatea "Spiru Haret".

Examenul de titularizare a scos in evidenta si mai mult situatia ingrata in care se trezesc acum cei peste 100.000 de absolventi ai facultatilor neacreditate sau neautorizate din cadrul Universitatii "Spiru Haret". Titularizarea a fost, de fapt, prima confruntare, absolventii de la facultatile neacreditate sau neautorizate putand sa aiba probleme la locurile lor de munca, avand in vedere ca diplomele obtinute nu le sunt recunoscute. Pentru a avea insa o diploma recunoscuta legal, cei peste 100.000 de absolventi, carora li se vor adauga si actualii studenti de la aceleasi facultati neacreditate sau neautorizate, trebuie sa mai sustina cateva examene.
"Modul in care se va putea face aceasta validare a diplomelor va fi stabilit printr-o ordonanta de guvern pe care incercam sa o promovam cat mai curand, poate chiar saptamana viitoare. Cei care acum sunt inscrisi la programe neautorizate se pot transfera la cele care sunt acreditate sau autorizate. Atragem atentia tuturor candidatilor pentru admiterea in anul universitar 2009-2010 sa verifice cu foarte mare atentie facultatile si specializarile care sunt autorizate legal, lista acestora fiind disponibila pe site-ul nostru, la adresa www.edu.ro", a declarat ministrul Ecaterina Andronescu.

Tot ieri, MECI a trimis la Universitatea "Spiru Haret" in control o comisie, controlul propriu-zis incepand astazi. In privinta faptului ca face in continuare inscrieri la specializarile si facultatile neautorizate, ministrul Andronescu a atentionat conducerea universitatii sa intre in legalitate si sa primeasca dosare de la candidati doar pentru facultatile acreditate sau autorizate. Pe un ton imperativ, ministrul Educatiei, Cercetarii si Inovarii a cerut Universitatii "Spiru Haret" sa accepte imediat intrarea intr-un proces de evaluare din partea Agentiei Romane de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior. Nu in ultimul rand, ministrul a amintit si de necesitatea intrarii in legalitate a Universitatii "Spiru Haret" si in privinta conferentiarilor si profesorilor universitari, care trebuie sa fie validati de Consiliul National de Atestare a Diplomelor, Titlurilor si Certificatelor Universitare. La acest capitol s-au inregistrat deja primele semne, Universitatea "Spiru Haret" trimitand la CNADTCU, pentru validare, primele sapte dosare de conferentiari si profesori universitari.

» Examene suplimentare
Absolventii de la facultatile, specializarile sau programele de studiu neacreditate sau neautorizate provizoriu din cadrul Universitatii "Spiru Haret", lista postata pe site-ul www.edu.ro, vor putea sa isi valideze diplomele intr-un interval de cinci ani daca promoveaza examenul de validare. Examenul implica parcurgerea a doua etape. In primul rand, absolventii vor sustine un examen de validare/selectie la o universitate acreditata. Ulterior promovarii examenului de selectie, trebuie sa sustina si examenul de licenta. Noul examen nu se va putea sustine la Universitatea "Spiru Haret", ci la o alta universitate acreditata prin lege. Ministrul Andronescu a anuntat ca toate costurile legate de sustinerea examenului de validare trebuie suportate de Universitatea "Spiru Haret".

Cele mai citite

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă