10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialConcluzia specialiștilor: 90% din români nu își pot plăti utilitățile

Concluzia specialiștilor: 90% din români nu își pot plăti utilitățile

Situația cu care se confruntă sistemul de termoficare de la Galați și încercarea de a fi identificată o soluție, a fost subiectul unei dezba­teri organizate de PNL Galați, la care au participat specialiști din București, Brăila, Buzău și Foc­șani, profesori universitari, li­de­ri sindicali, reprezentanți ai aso­cia­țiilor de proprietari și ai regiei locale de distribuție Apaterm, parla­mentari și aleși locali ai PNL. Au lip­sit reprezentanții Primăriei și ai CET-ului Electrocentrale.

La Galați, atât Electrocentrale, cât și Apa­term, sunt în insolvență din cauza neîn­casării facturilor. Din cele 60.800 de apartamente încălzite în sistem centralizat, pentru 50.000 sunt da­torii la plata încălzirii. Potri­vit lui Vasile Munteniță, pre­șe­dintele Cogen România, aso­ciația profesională care reunește spe­cialiști în domeniul cogenerării, situația la Galați nu-i o excepție, cu probleme similare con­fruntându-se majoritatea siste­melor de termo­ficare din marile orașe: „Faptul că acest serviciu este declarat public, impune respectarea unor stan­dar­de, respectiv accesibilitate, supor­ta­bilitate, conti­nui­tate și trans­pa­rența stabilirii prețu­rilor și tari­felor. Din păcate, aceste lucruri nu au fost înțelese de nici unul din guvernele din 1990 și până acum. În această situație, toate sistemele de termoficare din România sunt în colaps, sunt în pragul falimentului, iar investițiile care s-au făcut și se vor mai face pe acest sistem vor agrava starea de sărăcie a populației, pentru că toți banii din investiții se răsfrâng asupra populației. La această oră, în România, 90% din populație nu poate suporta prețul utilităților”, a spus președintele Ecogen, care a mai adăugat că guvernele de după ’90 mai degrabă au complicat situația: „Politicile guvernelor de până acum au creat un sistem de subvenții și ajutorare încrucișat și suprapus, încât a creat un talmeș-balmeș și nu se mai știe care sunt prețurile reale și care nu sunt reale”.

Cristian Atanasovici, director al ATH Energ SRL București, firma care a realizat Strategia de asigurare a serviciului de termoficare la Galați, aprobată recent de Consiliul Municipal, a spus că la acest moment este nejustificată funcționarea Electrocentrale ca furnizor de energie termică pentru Apaterm, deoarece CET-ul a fost construit pentru a deservi platforma siderurgică a Sidex și în secundar ora­șul, dar în condițiile în care ArcelorMittal și-a asigurat propriile echipamente, producția de energie termică la 6-7 km de oraș e păguboasă. Soluția este împărțirea Galațiului în 3 zone, fiecare cu propria termoficare. O concluzie a tuturor specialiștilor a fost că nici centralele de apartament nu sunt o soluție, majoritatea statelor europene renunțând la aceste centrale care cresc gradul de poluare a aerului din marile orașe. Soluția tehnică optimă este sistemul centralizat de termoficare, în lipsa unor măsuri concrete, legislative și economice, sistemul de termoficare „este un Mercedes fără roți”.

La Focșani, investiție cu 95% din bani „gratis”

Au fost prezentate și exemple de rezolvare a situației de la Buzău și Focșani, unde au fost construite noi CET-uri. Potrivit lui Valter Popescu, consilier la Enet Focșani, noua centrală este dotată cu două motoare cu ardere internă Rolls Royce, de 6,8 MW fiecare și două cazane. Investiția a costat 33 milioane euro și a fost asigurată în procent de 50% din fonduri europene și 45% cu fonduri obținute prin POS Mediu, Consiliul Municipal Focșani contribuind cu numai 5% din costurile investiției. Centrala de la Focșani asigură încălzirea pentru numai 15.000 de apartamente, dar nu pentru că nu ar avea capacitatea, ci pentru că foarte mulți focșăneni s-au debranșat. Autoritățile țin sub control încasarea facturilor, pentru că se face facturare individuală în procent de 75%, în oraș existând casierii ale furnizorului de căldură la care focșănenii își plătesc facturile la încălzire.

 

Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...
Ultima oră
Pe aceeași temă