Comisia Nationala pentru Indexare si Fundamentare a Valorii Cosului minim de consum… Este denumirea pompoasa a uneia dintre multele comisii si comitete create de fostul Guvern Nastase pentru a rezolva, pe hartie, problemele societatii romanesti de tranzitie. Ca multe alte “surate” create prin hotarari de guvern (83 de organisme in total), comisia insarcinata sa se ocupe de valoarea cosului minim nu a fost desfiintata, desi nu mai are obiect de activitate de la inceputul anului 2004. Si asta pentru simplul motiv ca fostul Executiv a abrogat articolul de lege care prevedea calcularea si publicarea trimestriala a valorii cosului minim de consum pentru ca oamenii sa nu-si mai poata da seama de diferenta mare dintre salariul minim pe economie si costul real al vietii de zi cu zi.
Un instrument util “ingropat” in an electoral
Obligativitatea calcularii si publicarii trimestriale a cosului minim de consum a fost stabilita prin Ordonanta de Urgenta nr. 217 din 2000, aprobata prin Legea nr. 554 din 2001. In baza valorii cosului minim, stabilita de Institutul National de Statistica si Studii Economice si aprobata de Guvern, ar fi trebuit calculat salariul minim pe economie. Cosul minim de consum lunar, instrument adoptat in urma unui proces de negociere cu partenerii sociali in perioada 1999-2000, trebuia sa cuprinda produsele alimentare si nealimentare, dar si serviciile necesare unei persoane sau gospodarii pentru a duce un nivel minim de trai. In baza Ordonantei 217 au fost parafate opt hotarari de guvern, in perioada aprilie 2001-septembrie 2003. Intre septembrie 2003 si martie 2004 Cabinetul Nastase a “uitat” insa sa mai dea publicitatii valoarea cosului minim de consum. Probabil ca de vina a fost anul electoral, care i-a determinat pe fostii guvernanti sa impiedice cu orice pret aflarea situatiei reale in care traiau romanii, situatie total diferita de cifrele “infloritoare” pregatite a fi prezentate in vederea alegerilor. Apoi in martie 2004, pentru a “ingropa” definitiv subiectul, fostul Executiv, printr-o ordonanta de urgenta care nici macar nu avea ca obiect cosul minim de consum, a abrogat fara a se consulta in prealabil cu partenerii sociali articolul care prevedea publicarea trimestriala a valorii. Sa intelegem ca s-a vrut pastrarea instrumentului in continuare, insa doar pentru anumiti ochi, nu si pentru cei ai muritorilor de rand?
Functionare mai mult pe hartie
Inainte de a elimina cu totul obligatia publicarii valorii cosului, in august 2002, tot sub semnatura premierului de atunci, Adrian Nastase, prin Hotararea de Guvern nr. 939 se infiinta Comisia nationala pentru indexare si fundamentare a valorii cosului minim de consum ca organ tripartit pe langa Institutul National de Statistica. Noul organism trebuia sa inlocuiasca Comisia nationala pentru indexare, desfiintata, si avea o serie de atributii, printre care analizarea evolutiei preturilor si propunerea valorii cosului minim de consum lunar, precum si a eventualelor masuri de indexare a acesteia. In formularea concluziilor comisia trebuia sa tina cont de informatiile furnizate de Ministerul Dezvoltarii si Prognozei (transformat intre timp in Ministerul Integrarii Europene) si de Institutul National de Statistica. Tot la capitolul obligatii era prevazuta prezentarea patronatului si sindicatelor a unor informari periodice referitoare la evolutia preturilor de consum. Membrii comisiei ar fi trebuit sa se intruneasca lunar sau ori de cate ori era necesar, iar cheltuielile de deplasare – diurna, cazare si transport – ar fi trebuit suportate de unitatile la care acestia isi desfasurau activitatea de baza, adica ministere, patronat sau confederatii sindicale nationale. Oricum comisia a avut o durata de viata limitata, de aproximativ un an, restul existand doar pe hartie.
Daca tot avem comisia, de ce nu este pusa la lucru?
Cat de util este instrumentul cosului minim de consum lasam sa aprecieze cei in masura. Ne limitam doar la a aminti cum a justificat Guvernul de atunci faptul ca nu se mai impune calcularea cosului minim: situarea inflatiei sub zece procente. Tot la momentul acela reactiile sindicatelor au fost vehemente, pe motiv ca ponderea cea mai mare in structura cosului minim de consum o aveau cheltuielile cu energia termica, energia electrica, serviciile de apa si canalizare, gaze, transport si servicii medicale. Pe baza acestei premise si tinand cont de prognozatele scumpiri, tocmai la categoriile de mai sus, ar fi poate util ca Executivul condus de Calin Popescu Tariceanu sa reflecteze asupra subiectului. Mai ales ca este deja infiintata comisia care sa se ocupe si care “sta” degeaba, figurand doar pe hartie. Asta dupa ce afla domnii din Guvern despre existenta ei pentru ca atunci cand ne-am interesat noi de soarta comisiei cei de la Secretariatul General al Guvernului, care coordoneaza activitatea Institutului National de Statistica, au declarat ca nu stiu nimic si ne-au indreptat spre Ministerul Muncii, care la randul lui ne-a “pasat” INS.
Alte tari folosesc un astfel de indicator
Pe langa statele din estul Europei, cu economii inca destul de fragile, cosul minim de consum este utilizat si de tari cu economii dezvoltate, puternice. Sa luam de exemplu Italia. Din 1997 incoace italienii folosesc cosul minim de consum ca baza pentru masurarea saraciei. Instrumentul cuprinde la ei, pe langa produse alimentare, cheltuieli curente de intretinere a casei si o suma calculata astfel incat sa previna excluziunea sociala, de orice tip, destinata si activitatilor recreationale si culturale. Dincolo de ocean, in Statele Unite, o lege votata in 1998 prevede ajustarea anuala a salariului minim pe baza valorii cosului minim de consum… La noi totul este politica. S-a dus PSD, care l-a folosit in scopuri electorale, cine mai are acum nevoie de cosul zilnic?
